Ascultă Online Radio Cernăuți

19 dec. 2020

Ceremonia de decorare a dlui Teofil Rendiuc, diplomat, doctor habilitat, scritor, general, cu Ordinul "Petru Movilă"

 Фото профиля euromedia1


VIDEO M.GROSU 225 років Церкві у с.Цурень, звідки родом Т.Г.Рендюк 20.11.20

Ceremonia de decorare a dlui Teofil Rendiuc, diplomat, doctor habilitat, scritor, general, cu Ordinul "Petru Movilă", cu prilejul asfinţirii picturii Bisreicii din satul său natal Ţureni, sponsorizată de domnia sa. 20.11.2020.



У переддень престольного свята митрополит Чернівецький і Буковинський Мелетій нагородив орденом святителя Петра Могили Теофіла Георгійовича Рендюка.
20 листопада митрополит Чернівецький і Буковинський Мелетій очолив всенічне богослужіння напередодні престольного свята парафії на честь архістратига Божого Михаїла села Цурень Герцаївського благочиння. Владиці співслужили настоятель парафії митрофорний протоієрей Віктор Куцак, благочинний Герцаївського округу митрофорний протоієрей Павел Думітру та духовенство нашої єпархії.
Під час богослужіння, на полієлеї, Владика Мелетіій, за заслуги перед Українською Православною Церквою, нагородив орденом святителя Петра Могили Теофіла Георгійовича Рендюка, дипломата, історика, письменника, журналіста та професійного перекладача. Теофіл Рендюк – надзвичайний і Повноважний Посланник України. Академік Академії Міжнародного союзу козацтва. Доктор історичних наук. Директор Інституту добросусідства. Автор понад 700 книг, наукових досліджень та науково-популярних статей, рецензій, інтерв'ю й перекладів, виданих українською, румунською, угорською, болгарською, польською, французькою, англійською та російською мовами. Генерал.
Дякуємо за світлини:



18 dec. 2020

VEŞTI DIN NORDUL BUCOVINEI, BASARABIEI și ȚINUTUL HERȚEI / Revista presei de limba română din 18/12/2020

    Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală,  accesați tastele Ctrl și (+) la mărire;  Ctrl și (–) la micșorare 








//////////////////////////////////////////////////////////////////////////






/////////////////////////////////////////////////////////


13 dec. 2020

Cristina Paladian, aleasă șefă a Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității Naționale din Cernăuți



Cristina Paladian, aleasă șefă a Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității Naționale din Cernăuți

În data de 2 decembrie a.c. a avut loc alegerea coordonatorului Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității Naționale „Iuri Fedkovici” din Cernăuți. Noua șefă a catedrei a fost aleasă conf. univ. dr. Cristina Paladian, informează Agenția BucPress.

Cristina Paladian, originară din localitatea bucovineană Ostrița, a absolvit Catedra de Filologie Română și Clasică în 1998. Și-a susținut teza de doctorat în 2012. Devine conferențiar universitar în 2019. În viitorul apropiat își va susține teza de doctor habilitat în filologie. Este autoarea unei monografii științifice și a peste 70 de studii în domeniul filologiei, teoriei literaturii etc.

Din 2017 face parte din redacția revistei Institutului Cultural Român de istorie și cultură „Glasul Bucovinei” (Cernăuți - București), publicând studii, prezentări de carte, analize literare și de lingvistică. Domenii de cercetare: teoria literaturii, teoria și practica versificației, poetica comparată și teoria traducerii.

Reamintim că la 24 noiembrie 2020 Consiliul Național al Românilor din Ucraina, uniune civică care reunește peste 20 de societăți pentru cultura română și organe de presă din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev,  i-a solicitat rectorului Universității Naționale din Cernăuți, Roman Petrișin, în cadrul unui memoriu, să nu admită închiderea Catedrei de Filologie Română și Clasică.

În același timp, CNRU a cerut să fie susținută candidatura unui nou șef al catedrei de limba română, ai cărui limbă maternă să fie limba română. De precizat că până la alegerea Cristinei Paladian, șefă a Catedrei de Filologie Română și Clasică a fost dr. Galyna Zagaiska, etnică ucraineană.  

Existența Catedrei de Filologie Română și Clasică este amenințată de reforma învățământului superior. Catedra, care există de un secol și jumătate, riscă să fie comasată cu Departamentul de Teorie a Literaturii (unde procesul de predare și cercetare are loc în limba ucraineană), fapt contra căruia a protestat CNRU.

Catedra de Filologie Română şi Clasică din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii cernăuţene este unica instituţie de învăţământ superior din Ucraina care pregăteşte cadre de înaltă calificare în domeniul limbii, literaturii și culturii române. Programele de învățământ sunt structurate pentru a pregăti, în primul rând, profesori de limba și literatura română pentru învățământul mediu și pentru învățământul superior. Absolvenții pot deveni, de asemenea, editori, redactori, jurnaliști în presa scrisă, la radio și televiziune, funcționari culturali și sociali, translatori și interpreți.

Centrul Media BucPress, asociația jurnaliștilor români din Ucraina, o felicită călduros pe conf. univ. dr. Cristina Paladian cu prilejul alegerii sale în funcția de șef al Catedrei de Filologie Română și Clasică. Mult succes și rezistență în lupta pentru păstrarea și dezvoltarea acestui centru de învăţământ superior din Ucraina! Chemăm, pe această cale, absolvenții școlilor cu predare în limba română din Ucraina, să se înscrie în anul de învățământ 2021/2022 la Catedra de Filologie Română și Clasică, ai cărei absolvenți au devenit oameni celebri și de succes.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Când eram Fotograf - imagini despre rezistenţa prin cultură - anii '80 Ozolin Duşa

 



13.12.2020
  
"Înainte de 1990 în România nu a existat fotografie". Este sintagma pe care am citit-o şi auzit-o de nenumărate ori în ultimii 30 de ani. Recitată de proaspeţii artişti vizuali - cei fără de operă, cântată pe la diverse sindrofii fotografice de vechii mânuitori de aparate de fotografiat - dar lipsiţi de talent, scrisă prin diverse lucrări de licenţă şi doctorate anonime şi supervizată de alţi "fotografi bătrâni" ai patriei - trăiţi, din păcate, în umbra unor corifei ai fotografiei româneşti (cazul lui Torok Gaspar din Tg. Mureş, un astfel de "îndrumător", trăit toată viaţa în umbra regretatului, dar şi celebrului Jozsef Marx).

Am început să fotografiez în 1982. În 1985 am avut la Botoşani prima expoziţie de fotografie. În 1986 am fost acceptat în Asociaţia Artiştilor Fotografi, singurul organism care se ocupa de fotografii autohtoni - cu numărul de legitimaţie 1222. Tot din 1986 am participat şi am început să fiu premiat la saloanele de fotografie interne, iar în 1987 am avut prima imagine acceptată la un salon internaţional, în Buenos Aires - Argentina.

De atunci, vreme de aproape 40 de ani, am scris, în imagini, o poveste care va rămâne, peste timp, în Istoria fotografiei româneşti. Fie dacă o va scrie cineva - ceea ce mă îndoiesc - fie prin "urmele" lăsate de când internetul ne-a subjugat vieţile.

Şi, ca şi în cazul scriitorilor, al artiştilor plastici, al muzicienilor, mulţi dintre fotografii români au lăsat, înainte de '90, o operă fundamentală generaţiilor viitoare. Din păcate, în multe cazuri, aceasta s-a pierdut, familiile nereuşind, odată cu apariţia internetului, să o facă cunoscută. Aş aminti aici opera lui Aurel Mihailopol, George Rizeanu, Nicu Dan Gelep, Mircea Faria, Jozsef Marx, Hedy Löffler, Gheorghe Lăzăroiu...

Genul preferat ale fotografilor români din anii '80 era fotografia de portret. Apoi eseul fotografic (pentru cei mai "neliniştiţi"), reportajul şi fotografia de peisaj.

În ce mă priveşte, am căutat mereu să las în imaginile mele semnele vremurilor pe care le trăiam, să împrăştii pe dreptunghiul sau pe pătratul fotosensibil idei prin care eu, "scamatorul" să dau mai departe lumii o respirare a sufletului meu chinuit şi încorsetat de constrângerile unui regim totalitar. Şi, ce este curios, multe dintre imaginile respective au fost acceptate în saloanele naţionale, iar în cele internaţionale s-au bucurat de aprecieri, fiind expuse şi premiate. Tehnic imaginile mele şi ale colegilor mei nu erau la un nivel competitiv cu ale colegilor din vest, dar se băteau de la egal la egal cu ele prin povestea pe care o transmiteau, prin compoziţie şi conţinutul de idei. Erau ca un strigăt proaspăt de libertate venit de după cortina de fier, care te făcea să gândeşti, să conştientizezi ororile unui regim de neacceptat pentru tine, cetăţean al lumii libere.

Într-un colţ de ţară unde nu se întâmpla mai nimic, am reuşit cu ajutorul colegilor şi prietenilor mei actori, să scriu o poveste care şi acum, după peste 30 de ani, este la fel de vie şi "mărturisitoare" ca atunci:

 Pe linia ferată - simbol al drumului fără sfârşit, artistul - îmbrăcat de gală, cu frac şi joben în cap, priveşte către piciorul desculţ - parafrază la simbulurile teatrului, o mască plângând şi alta râzând - alături de el o sacoşă cu pâine - semn că el, cel care dă viaţă iluziei, este muritor ca şi noi. De unde vine? Unde se duce? Povestea ne-o putem scrie singuri, după chipul şi asemănarea noastră.


(Pas în doi - 1986)

 Într-un lan de grâu, acelaşi artist îmbrăcat de gală priveşte spre înaltul cerului. Sub braţ are aceeaşi pâine necesară vieţii zilnice de muritor - pâine făcută din grâul prin care păşeşte. La ce se gândeşte? Spre ce visează? Iarăşi povestea ne-o putem scrie singuri. Marginile imaginii sunt neclare (sudoarea fotografului transpusă de pe frunte pe filtrul de protecţie al obiectivului aparatului de fotografiat) întruchipând în poveste o "gură a balaurului care ne pândeşte din depărtări"


(Sperietoarea - 1986)

 Printre dărâmăturile oraşului fotograful crea, se zbătea în van, striga mut - numai faţă şi lacrimi, dădea viaţă poveştilor lumii care tocmai se schimba brutal sub lamele buldozerelor, "însemnând" vieţi şi destine. A fost cules dintre dărâmături de "vigilenţii" vremii. A trebuit să dea explicaţii despre ceea ce face. A luat şi bătaie încătuşat de caloriferul unui birou din sediul Securităţii. Dar a găsit o portiţă de scăpare: a înfiinţat un fotoclub la Casa Armatei, având astfel "acoperirea" Cântării României...


(Acord final - 1986)


(Un tramvai numit dorinţă - 1986)


(În amintirea romanţei - 1987)


(Gura balaurului - 1987)

 Narcisist de felul lui, Fotograful îşi făcea singur poze, celebrele şi nelipsitele Selfie de astăzi, punând aparatul pe trepied şi inventând, cu ajutorul autodeclanşatorului, poveşti spre ştiinţa timpurilor viitoare.


(Iluzionist - 1984)


(Dragoste şi gând pierdut - 1984)


(De-abia te mai zăresc, celebritate - 1986)


(Setea - 1987)


(Iulie, amiază, sete - 1984)

 Nici "viaţa socială" a epocii nu era trecută cu vederea, alte eseuri fotografice fiind "închipuite" şi trimise apoi la saloanele de fotografie. Pentru cine a trăit în perioada aceea, simpla vedere a imaginilor dă măsura pericolului la care se supunea artistul prin mesajul transmis de operele sale.


(A venit aseară mama - 1986)


(Magazia cea nouă - 1987)

 Se făcea şi fotografie deocheată, nuduri adică, într-o epocă când nuditatea era blamată de societate şi caz de puşcărie dacă aveai "norocul" ca vreun vecin vigilent şi proaspăt ajuns la andropauză să dea un telefon acolo unde trebuie, sau să-i şoptească securistului din bloc despre nemaivăzuta "pornografie" pe care o face vecinul de la 3. "Ăla care cară aparate de fotografiat după el, dom-le!"


(Margarete - 1986)


(Stăpâna - 1988)


(Epave - 1987)

 În rest... portrete cuminţi


(Cezar şi Andrei - 1985)

chestii simpatice la monumente ala naturii - un plop cu 8 tulpini din aceeaşi rădăcină


(Cântăreţul de culoare - 1989)

şi alte chestii şi mai şi, cu mesaj direct, "vorbind" despre aşteptările românilor din 1989. Imagine trimisă în anul respectiv la 12 saloane din România şi neacceptată la niciunul. Frica era mai mare decât Speranţa.


(Ultima staţie - 1989)

Cam astea au fost, pe scurt, câteva dintre imaginile unei perioade în care Fotografia românească (cică) nu ar fi existat
!

10 dec. 2020

VEŞTI DIN NORDUL BUCOVINEI și ȚINUTUL HERȚEI / Revista presei de limba română din 11/12/2020

   Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală,  accesați tastele Ctrl și (+) la mărire;  Ctrl și (–) la micșorare 






//////////////////////////////////////////////////







////////////////////////////////////////////////////////