Dumnezeu să te odihnească în ceruri, dragă Carmen,
inimos camarad și suflet nobil!
Societatea Scriitorilor Bucovineni își exprimă imensul regret și durerea pentru plecarea dintre noi, mult, mult prea devreme, a poetei Carmen Veronica Steiciuc, inimos camarad, suflet nobil și generos, ființă sensibilă și dedicată culturii, artei dramatice și poeziei pe care le-a slujit fără rest, cu un devotament și o energie rare, până în ultima clipă.
Carmen Veronica Steiciuc a fost președinta Societății Scriitorilor Bucovineni din toamna lui 2012 și până în primăvara anului 2019, perioadă în care a îndeplinit și funcția de director al revistei „Bucovina literară”. În prezent, era manager al Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, pe care l-a înființat și cu care a cunoscut succese notabile.
Reputatul critic literar Mircea Martin, referindu-se la ultima carte de poezie semnată de Carmen Veronica Steiciuc, „Iahtul cu prieteni imaginari”, București, Tracus Arte, 2019, remarca următoarele: „Carmen Veronica Steiciuc ne îmbarcă pe un iaht imaginar, dar nu ne vorbește atât despre mare și despre «pescărușii aliniați în nemișcare», cât despre castelul de pe țărm, turnul, terasele, ferestrele și firidele sale, cu grădinile sale multicolore.
Personaje stranii trăiesc aici, purtătoare ale unui mister crescut de închipuire. Mai este evocat și farul în care «locuiește așteptarea», farul ce «se hrănește cu singurătatea din ochiul celui care îl privește…»
Dincolo de evocări și descrieri, ceea ce se întâmplă mai semnificativ în cuprinsul acestui volum este o dramă a solitudinii și o nostalgie a intimității. Poemele cele mai reușite aici trebuie căutate, în curajul și iscusința de a da sentimentelor o expresie directă și simplă: «în somn brațele mele definesc forma trupului tău». Sau: «să deschid ochii / să te găsesc aici, lângă mine, dormind, / cam asta ar fi esența vieții»”.
Anul trecut, în 2020, volumul menționat a fost premiat de Societatea Scriitorilor Bucovinei și Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași.
Membru, inclusiv al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, Carmen Veronica Steiciuc a fost poet, prozator, publicist. De-a lungul timpului, a organizat peste 400 de evenimente teatrale, turnee, festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură şi teatru. A publicat şapte volume de poezie şi a fost redactor de carte pentru alte 16 apariţii editoriale. A fost prezentă în emisiuni TV, radio, antologii şi enciclopedii din România, Franţa, Italia, Olanda, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia. A avut peste 50 de distincţii şi premii la concursuri de poezie, între care trei din partea International Society of Poetry din Washington D.C., SUA. A fost rezident literar în Franţa, la Villa scriitoarei Marguerite Yourcenar în Saint-Jans-Cappel în 2009 şi la Château de La Napoule pe Coasta de Azur în 2014. Poet mantelat în cadrul Asociaţiei Poesia Attiva – UNICORNO, Torino, Italia, din 2005.
Fără doar și poate, Carmen Veronica Steiciuc a fost o personalitate și o voce inconfundabile în lumea literelor și a culturii din spațiul bucovinean și nu numai. Dumnezeu s-o odihnească în ceruri! Condoleanțe familiei! Noi, membrii S.S.B., nu o vom uita!
(Societatea Scriitorilor Bucovineni,
președinte Alexandru Ovidiu Vintilă)
************************************************
parcă spuneai că frumusețea trebuie împărțită în doi
ce faci acolo în spatele cuvintelor?
de ce te ascunzi?
parcă spuneai că frumuseţea trebuie împărţită în doi
şi uite câtă lumină se naşte în acest moment
în miezul fosforescent al literelor
ce faci acolo în spatele literelor?
de ce te ascunzi?
parcă spuneai că frumuseţea trebuie împărţită în doi
şi uite câtă linişte se naşte în acest moment
în miezul fosforescent al aerului
ce faci acolo în spatele aerului?
de ce te ascunzi?
parcă spuneai că frumuseţea trebuie împărţită în doi
şi uite câtă emoţie se naşte în acest moment
în miezul fosforescent al cuvintelor
(Carmen Veronica Steiciuc)
Владимир Акатрини, Юрий Левчик и ещё 93
Комментарии: 15
Поделились: 4
Нравится
Комментировать
Поделиться

Комментарии: 15