Pro Bucovina Cernăuți: iulie 2021

25 iul. 2021

VEŞTI DIN NORDUL BUCOVINEI, BASARABIEI și ȚINUTUL HERȚE / Revista presei de limba română din 25/07/2021

Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală,

accesați tastele Ctrl și (+) la mărire; Ctrl și (–) la micșorare

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

19 iul. 2021

VEŞTI DIN NORDUL BUCOVINEI, BASARABIEI și ȚINUTUL HERȚE / Revista presei de limba română din 19/07/2021

Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală,

accesați tastele Ctrl și (+) la mărire; Ctrl și (–) la micșorare

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

12 iul. 2021

VEŞTI DIN NORDUL BUCOVINEI, BASARABIEI și ȚINUTUL HERȚEI / Revista presei de limba română din 9/07/2021

Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală,

accesați tastele Ctrl și (+) la mărire; Ctrl și (–) la micșorare.

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

9 iul. 2021

STAU CĂRȚILE CA UN OBSTACOL ÎN CALEA UITĂRII

După un îndelung repaos a răsărit soarele la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Înspre seară, când s-a mai potolit din dogoarea zilei de 23 iunie s-a strâns multă lume bună, chemată de dragul câtorva cărți, dar și de dorul întâlnirilor cu îmbrățișări și vorbă lungă. Nici nu putea fi scurtă vorba când anunțata lansare de carte a luat dimensiunea unui adevărat salon, transformându-se într-o sărbătoare a cuvintelor frumos așternute pe hârtie, care pot fi ținute în mână și răsfoite. Plus la aceasta, l-am avut printre noi, vioi și energic ca odinioară, pe președintele Centrului, scriitorul Vasile Tărâțeanu. Deși trăim într-o epocă nefavorabilă cărților scoase de sub teascurile tiparului, ele, totuși, apar și rămân, ca o stavilă în faţa valurilor distrugătoare de valori spirituale, întocmai cum scria regretatul poet Nicolae Dabija: „Toate se trec sub bolţi şi pe lume:/ stea ce se naşte şi codru bătrân,/ oştire, şi tron, şi slavă, şi nume…/ Şi totuşi cărţile… Ele rămân.// Planete se sting şi seacă oceane,/ altar creştin şi templu păgân/ se trec, cu imperii, munţi, bastioane…/ Şi totuşi cărţile… ele rămân”.

Aceste versuri pot fi luate ca laitmotiv al manifestării, ele exprimând și crezul celor care scriu. Recenta lansare s-ar fi prelungit până-n zorii dimineții, dacă principialul exeget literar, Ștefan Hostiuc, pe post de moderator, n-ar fi ținut frânele în mâini, fapt ce pune în evidență și dragostea de carte, și fenomenul uluitor că în nordul Bucovinei se editează în limba română volume de literatură artistică, publicistică, cercetări și studii științifice, monografii ale străvechilor vetre românești. Drept că toate acestea necesită mari eforturi și sacrificii, însă cu cât „chinurile nașterii” sunt mai grele, cu atât e mai rotundă bucuria când scoatem de la tipografie tirajul unei noi cărți. „M-am atașat foarte mult de Dumneavoastră, sunt solubilă în această comunitate, sunteți oameni creativi”, a observat și Consulul General al României la Cernăuți, dna Irina Loredana Stănculescu, aprofundând că această calitate a românilor din Cernăuți își are rădăcini din trecut și că din primele zile ale preluării misiunii diplomatice a impresionat-o eforturile comunității pentru păstrarea identității și valorilor naționale. Găsind aici o mare dragoste pentru Patria România, deși nu e de mult timp printre noi, doamna Consul General ne cunoaște aspirațiile și necesitățile spirituale, acordând sprijin, mai ales atunci când acesta îi este solicitat pentru o carte. Dar și atunci când nu i se solicită direct ajutorul, vine cu un prinos substanțial, așa cum mi s-a întâmplat când i-am arătat ediția veche a romanului „La răspântia Boianului” și i-am dezvăluit intenția de a-l edita în veșmântul limbii române, adică cu grafie latină. Contribuția-i a fost de bun augur, românii din Boian, animați de profesoara Eleonora Bizovi și gospodarul Vasile Botă, au adunat repede suma necesară pentru un tiraj de 500 exemplare.

Multă bucurie mi-a adus munca la această carte, care a scos-o din uitare pe autoarea ei, o simplă profesoară trecută în lumea umbrelor, Viorica Chibac-Cuciureanu. Cred, însă, că și mai mare a fost satisfacția sufletească a arhivistului Dragoș Olaru când și-a văzut tirajul de 500 exemplare al volumului „Mesaje din trecut”, în care a adunat cercetările sale de circa jumătate de secol. Pe bună dreptate s-a menționat că e cel mai important proiect al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Lauda binemeritată, Dragoș Olaru, o împarte cu președintele Centrului, scriitorul Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, și vicepreședintele Eugen Patraș (coordonator de proiect), cu prefațatorul volumului, publicistul Ștefan Broască, și nu în ultimul rând cu editorul Valeriu Basaraba de la „Druk Art”. „Mesaje din trecut” este cartea care ar trebui s-o avem mereu la îndemână, în fața altora, deoarece putem găsi în cele 600 de pagini tot ce ne interesează despre istoria noastră, despre Cernăuți și Eminescu, Dragoș Olaru fiind primul deschizător al itinerarelor eminesciene prin capitala istorică a Bucovinei. Munca migăloasă și îndelungată a acestui harnic cercetători al vechilor documente ne oferă „mură-n gură”, cum se spune pe la noi, despre personalitățile Cernăuțiului, despre lada cu zestre a neamului, problema evreiască în Bucovina, documente herțene și multe altele de pe care a șters cu grijă colbul. Cu toate acestea, Dragoș Olaru ne face atenți că cele adunate de el nici pe departe nu sunt întregul, ci doar fărâme, că există teren de cercetare și pentru alții. Oricum, îi rămâne lui această datorie, căci nimeni nu o va îndeplini mai bine, după cum au menționat colegii săi scriitori – Ștefan Hostiuc, Vasile Tărâțeanu, Ștefan Broască, Ilie Tudor Zegrea, precum și prietenul cu care a lucrat la volumul despre primarul Traian Popovici, jurnalistul Serghei Voronțov.

Tot de trecut, însă mai apropiat și mult mai dureros ține și cartea „Neamul nostru de martiri”, pe care am avut onoarea s-o lansez în acest anturaj select, înconjurată de susținători din satul Mahala, membri ai Societății de Cultură „Grigore Nandriș”, – dna Elena Nandriș, președintă, Mariana Gostiuc și Dumitru Zaidel. Pe Elena Nandriș am dorit s-o am aproape și ca prieten de suflet care m-a încurajat, iar fiul ei Marian a asigurat financiar tipărirea volumului „Din toată inima, pentru Voroneț”. Și în „Neamul nostru de martiri” multe pagini sunt consacrate românilor din Mahala. Un mulțumesc aparte le spun din toată inima, „eroinelor” și „eroului” din capitolul „Cântă cucu-n Cernăuți” – Elena Nandriș, Victoria Costinean, Elena Calancea, Gheorghe Puiu, oameni care au dat aripi de zbor înalt cântecelor patriotice și de înstrăinare, mai cu seamă maestra artelor Victoria Costinean a cules și a înregistrat din tezaurul folcloric al deportaților, dând glas tristeții acestor neasemuite perle și la sărbătoarea noastră. De asemenea, și îndrăgitul nostru Gică Puiu a strălucit și întinerit alături de gingașa interpretă Natalia Camelia, cu melodia „Mugur-Mugurel”. N-aș fi avut, însă, parte de asemenea clipe de sentimentală întâlnire cu eroii scrierii mele, dacă nu găsea președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Rauț, sponsorizare pentru tipărirea respectivului volum. Dar mai profund ne-a emoționat pe toți fiul său Marius, elev la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți. Cu melodiile interpretate la saxofon, tânărul instrumentist ne dă de știre că răsare o nouă stea pe cerul artei muzicale din Cernăuți. Ce păcat că nu era printre noi regretatul profesor, sensibilul literat și critic de artă, Ilie Luceac, să-l asculte pe acest băiat talentat. Dar a fost prezent de dincolo de moarte cu eleganta sa carte (așa cum impecabile i-au fost ținuta și comportarea), întitulată metaforic „Forţa destinului sau fereastra prin care priveşti cerul” (Cernăuţi, Editura „Alexandru cel Bun”; Editura „Druk Art”, 2020). A visat la această carte, i-a conturat în gând aspectul grafic, alegând pentru prima copertă o imagine cu doi cai regali. Pentru autor aşa a şi rămas scrisă doar în „Glasul Bucovinei”, timp de aproape un sfert de secol pe parcursul fructuoasei activităţi publicistice la revistă. La lumina tiparului, în format de gală, aşa cum şi-a dorit autorul, au scos-o cele mai apropiate fiinţe – colegii din echipa „Glasului Bucovinei”. Ediţia a fost îngrijită de dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, şi dr. Marin Gherman, actualul redactor-şef adjunct al revistei, de Cristina Paladean, redactor literar, şi Natalia Proţiuc, lector. Iuliana Luceac, fiica autorului, a contribuit la traducerea în ucraineană şi engleză a câtorva texte. Dna Alexandrina Cernov a venit cu încă două cărți, dar s-a referit mai mult la această realizare editorială de excepție, care pune în valoare 16 personalități de referință ale Bucovinei, prinse într-un captivant dialog cu autorul Ilie Luceac.

Cum numai cei cu mare dragoste de cuvântul românesc pot să se exprime, a vorbit despre autori și cărţile lor poetul și jurnalistul Nicolae Șapcă, redactorul-șef al ziarului „Monitorul Bucovinean”. Timpul zboară vertiginos şi nemilos, iar cărţile sunt zăgazul ce-i încetineşte curgerea. Ele nu îmbătrânesc, păstrând aşa cum a fost odată lumea apusă, cu toate virtuţile, victoriile şi înfrângerile suferite. Au mai fost lansări și saloane de carte la Cernăuți, însă, poate că suntem încă flămânzi de manifestări culturale, aceasta parcă ne-a unit, ne-a făcut să ne simțim mai apropiați unii de alții.

Maria TOACĂ
Fotografii de Nicolae HAUCĂ

7 iul. 2021

Scrisoare deschisă

Stimată doamnă Secretar de stat OANA URSACHE,

Onorată Comisie DRP de evaluare a proiectelor pe anul 2021

Am aflat de curând că proiectul nostru, „Editarea revistei «Mesager bucovinean», cu public ţintă Comunitatea românească din Ucraina”, care timp de 6 ani a obţinut finanţare nerambursabilă de la DRP/MRP, fără observaţii critice, fiind considerat util comunităţii căreia i se adresează, acum nu mai e la nivelul exigenţelor onoratei Comisii de Evaluare. Prin aceasta înţelegem că mesajul transmis de revistă în perioada recentă către cititorii săi nu mai este pe placul finanţatorului şi că, deranjând Kievul prin demascarea scopului final al politicilor educaţionale, lingvistice, identitare ucrainene faţă de comunitatea românească din Ucraina, revista deranjează, mai nou, şi Bucureştiul. Anul trecut, prin editorialul din „Historia” al domnului Remus Georgescu, ni s-a arătat cu degetul, anul acesta, cu vărguţa. Se vede că aceasta am meritat. Prin hotărârea dumneavoastră, Comunitatea românească din nordul Bucovinei rămâne fără încă o publicaţie periodică, unică în sensul grupării materialelor în ediţii tematice pe probleme de stringentă actualitate pentru românii din Ucraina, dar şi noi rămânem cu ceva mai mult timp liber pentru celelalte proiecte mereu amânate. De aceea, vă trimitem acest

CUVÂNT DE MULŢUMIRE, ÎN LOC DE CONTESTAŢIE

prin care redactorul-şef al publicaţiei căzute în dizgraţia Domniilor Voastre a răspuns la primirea Marelui Premiu Bucovina al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (Suceava) pentru activitatea desfăşurată în vedere promovării spiritualităţii bucovinene în paginile revistei „Mesager bucovinean”, eveniment care a avut loc la 27 noiembrie 2020.

Marele Premiu e, pentru mine, o mare surpriză. Sincer, nu mă aşteptam să mi se facă o asemenea onoare pentru activitatea mea mai curând publicistică, decât literară. Aici, la Cernăuţi, dacă faci publicistică, aproape că nu-ţi rămâne timp pentru literatură. Aşa mi-am întârziat toate proiectele literare. Asta îmi creează o stare de nemulţumire care a devenit cronică.

Ceea ce mă linişteşte un pic, făcându-mă să nu fiu chiar atât de speriat de această înaltă preţuire, de care parcă nu am dreptul să mă bucur prea tare ca o încununare a succeselor mele literare, ci mai curând ca un avans pentru viitoarele cărţi de beletristică şi analiză literară, e că publicistica, ce mă ţine captiv de câţiva ani buni, e un exerciţiu cultural. Iar unei reviste de cultură, literatura nu-i este deloc străină. Doar având această convingere m-am decis să scot la Cernăuţi, după ce „Septentrion literar”, revista pe care o scoteam împreună cu poetul Ilie T. Zegrea luase o pauză, o revistă cu profil mai larg, pentru bucovinenii de pretutindeni, cu public ţintă Comunitatea românească din Ucraina, pe care am numit-o „Mesager bucovinean”. Publicaţia exista, dar într-o altă formulă, reflectând mai mult viaţa Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, sub auspiciile căreia apare şi în prezent. Dacă ar fi mers proiectul „Septentrion literar” poate că „Mesagerul…” nostru ar fi rămas o pasăre de colivie. Dar de câţiva ani revista „Septentrion literar” nu mai apare. Nu apare pentru că, practic, nu mai are cine să o facă. Cernăuţiul a cam rămas fără scriitori români. Generaţia veche dispare uşor, uşor. Uite că ne-a părăsit de curând poetul Mircea Lutic. Generaţia mai nouă, care n-ar trebui să fie chiar atât de nouă, s-a lăsat absorbită de publicistică, de jurnalism, şi cei câţiva reprezentanţi ai ei care ar putea să producă literatură, produc ştiri, reportaje, relatări, necesare şi ele, chiar mai necesare, pe termen scurt, decât beletristica, dar, pe termen lung, prea puţin relevante. Toate acestea sunt simple efemeride pentru care un scriitor îşi sacrifică activitatea literară. Cărţile lui vor rămâne nescrise, şi cărţile nescrise sunt goluri în cultura unui popor, iar cum e cazul nostru, la Cernăuţi, al unei comunităţi istorice.

Totodată, politicile educaţionale şi lingvistice de ultimă oră ale Kievului bat atât de departe şi de desfiinţător în identitatea naţională a românilor, atât de cuminţi şi loiali – dintotdeauna loiali! – şi statului austriac, şi statului sovietic, şi statului ucrainean, şi dintotdeauna răsplătiţi ba cu interdicţii în folosirea de simboluri naţionale, ba cu înlocuirea denumirii fireşti a limbii materne, ba cu scoaterea acesteia din sistemul de educaţie, ba chiar cu smulgerea literelor de aur de pe frontispiciul Catedralei din Cernăuţi numai pentru că ridicau slavă Mântuitorului în limba română, limba ctitorilor acestui sfânt lăcaş, toate aceste nedreptăţi ce ni se fac nu la întâmplare, ci, spre regretul nostru, al tuturor, sunt pritocite de întregi instituţii, zdruncină atât de puternic stâlpii existenţei noastre pe acest pământ, încât a te face a nu le observa şi a-ţi vedea de treabă cu scrisul, cu poezia, lăsându-le altora în seamă datoria de a le dezvălui sensul, de a le arăta scopul şi dedesubturile, nu e cinstit şi nici nu e cea mai fericită soluţie pentru un scriitor.

Apoi, revista noastră este ereditar legată de Societatea Scriitorilor Bucovineni, pentru că e organul de presă al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, a cărei secţie a fost, în urmă cu opt decenii, şi Societatea Scriitorilor Bucovineni. Ea, de fapt, duce mesajul celor două societăţi, acum oarecum distincte, către românii de dincolo care, în ciuda liberalizării trecerilor frontierei dintre cele două state, sunt parcă din ce în ce mai separaţi, mai înstrăinaţi, mai uitaţi.

Am primit vestea primirii premiului în momentul pregătirii pentru tipar a ediţiei speciale a „Mesagerului bucovinean” dedicată Centenarului Paul Celan, poetul cel mai important pe care l-a dat capitala Bucovinei în secolul XX. El este produsul multiculturalismului care încă mai exista în Cernăuţi pe timpul lui Celan, pe timpul formării lui ca poet. Noi trăim acum cu nostalgia multiculturalismului de altădată, acelui multiculturalism real, nu a celui clamat retoric de propagandiştii de astăzi ori de câte ori au ocazia de a se lăuda occidentalilor, vorbind de la tribuna unor evenimente ca acela din anul acesta, circumscris împlinirii a o sută de ani de la naşterea poetului. Or, e o mare diferenţă între Cernăuţiul multicultural care a lansat un mare poet german de etnie evreiască într-un stat naţional care nu era nici german, nici evreu, şi Cernăuţiul „multicultural” din zilele noastre, în care un poet aloglot de mare calibru nu se mai poate produce în niciun fel. Cealaltă epocă, apusă în urmă cu 80 de ani, înfierată mereu de istoricii ucraineni pentru „genocid lingvistic”, a produs un poet genial, de altă limbă decât cea a naţiunii titulare, în timp ce astălaltă epocă, lăudată la tot pasul pentru „extraordinara” deschidere către valorile democraţiei europene, se mulţumeşte doar să celebreze centenarul unui asemenea poet de altă limbă fără să creeze premisele formării altuia de acelaşi calibru pentru viitorime. Cei care se mândresc de la tribună cu un asemenea înaintaş, pentru care n-au făcut practic nimic, uită să spună că, pe lângă geniul pe care i-l dă natura, un poet de talia lui Celan mai are nevoie, pentru a se realiza, şi de un mediu multicultural autentic, sănătos, nu de unul perimat, fardat, viciat prin politici inadecvate şi mumifiat propagandistic spre a fi scos în faţă de zile mari în discursuri fariseice rostite cu aplomb de inşi semiculţi, buricaţi pe podiumuri improvizate în pieţe publice. Un mediu multicultural sănătos, întemeiat pe plurilingvism şi multietnicitate, se formează nu prin legi orientate către îngrădirea dezvoltării culturale a minorităţilor, ci tocmai invers, printr-o adevărată deschidere către valorile democratice europene, deschidere care să demonstreze respect şi sprijin din partea statului faţă de celelalte etnosuri în dezvoltarea nestingherită a culturii lor.

Faptul de a putea spune lucrul acesta într-o revistă de cultură mă face să cred că „devierea” mea dinspre literatură către publicistică nu e chiar o „dezertare” din tabăra scriitorilor şi că numai în acest sens pot să-mi explic faptul că onoratul juriu s-a oprit asupra umilei mele persoane în a alege laureatul acestui prestigios premiu, nedreptăţind poate alţi candidaţi mai vrednici, premiu pentru care ţin să-i mulţumesc pe această cale.

Cu acest cuvânt de mulţumire, îmi închei activitatea mea de redactor-şef al „Mesagerului bucovinean”, revistă cu public ţintă Comunitatea istorică românească din Ucraina. Dacă aceasta a fost răsplata pentru că n-am fost cuminţi, noi nu ne supărăm şi cu plecăciune sărutăm mâna Patriei-mame, care ştie să miluiască, dar şi să arate vărguţa celor neascultători.

Cu deosebit respect,

al Dumneavoastră

ŞTEFAN HOSTIUC,

membru al Uniunii Scriitorilor din România,

fost redactor-şef al fostei reviste „Mesager bucovinean”,

cu public ţintă Comunitatea istorică românească din Ucraina

https://www.facebook.com/doru.ropceanu/posts/5683329441742418