Pro Bucovina Cernăuți: SEARĂ DE ROMANŢE LA CENTRUL CULTURAL ROMÂN

Ca de obicei, în seara zilei de 15 ianuarie 2019, de ziua naţională a Culturii Române, la sediul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi (str. Kobyleanska, 9) va avea loc o seară de romanţe dedicată Zilei de naştere a Luceafărului poeziei româneşti Mihai Eminescu.

În faţa publicului spectator va fi organizată şi prezentată o expoziţie de cărţi noi despre viaţa şi opera marelui poet, iar cei mai cunoscuţi interpreţi din regiune – Maria Dovghei, Gică Puiu, Gheorghe Posteucă, Dumitru Caulea, corul Asociaţiei „Anastasia” din Ciudei, raionul Storojineţ, conducător Diana Velea, Igor Raţă, Alexandru Tărâţeanu, Elvira Maraşciuc, Mirabela Plevan, Elena Nandriş, ansamblul „Fetele din Bucovina”, precum şi interpreţi din Suceava.

Invitată de onoare la seara de romanţe va fi doamna Maria Stoianov, artistă emerită a Republicii Moldova.

Sunt invitaţi toţi admiratorii cuvântului eminescian profesori, scriitori, ziarişti, oameni de cultură, studenţi, elevi din clasele superioare.

Vă aşteptăm cu drag. Începutul la ora 17. 00. Intrarea liberă.
*********************************************************

MARIA STOIANOV VA CÂNTA LA CERNĂUȚI

La tradiționala seara de romanțe desfășurată sub genericul ”La steaua care a răsărit”, organizată în fiecare an de 15 ianuarie la centrul nostru (str.Kobylianska, nr.9) de Ziua Culturii Române din Cernăuți, va susține un recital de cântece renumita interpretă Maria Stoianov, artistă emerită din Republica Moldova,

Invitata de onoare a Centrului nostru este binecunoscută publicului spectator din Bucovina în urma turneelor întreprinse de către formațiile etnofolclorice „Ștefan Vodă” și „Ethnos” din Republica Moldova, în cadul cărora ea a evoluat nu odată.

Dar Maria Stoianov nu e cunoscută doar ca interpretă de muzică populară, tradițională românească, căci ea abordează cu succes și alte genuri de muzicle decât muzica populară. Ea compune și interpretează și muzică ușoară, și muzică folk, și romanțe, tangouri, valsuri....

Mai puțini știu, însă, că ea este și o talentată violonistă și compozitoare, având la activul ei peste 400 de cântece care au intrat în repertoriul multor interpreți din Republica Moldova și România, printre care se numără și renumiții cântăreți Paul Surugiu-Fuego și Ion Suruceanu, precum și interpretele Olga Ciolacu, Angela Marta, Anișoara Puică, Irina și Anatolie Bivol, Galina Ursu, Cezara, formația „Acord”, că ea este autoarea a două volume de versuri – „Și îngerii ca omul plâng” și „Gânduri țesute în suflet”, că în cadrul multor concerte de autor a cântat în duet cu Tudor Ungureanu, starostele şi cobzarul ansamblului folcloric “Ştefan Vodă” din Căpriana, cu starostele şi cobzarul ansamblului folcloric “Ştefan Vodă” din Căpriana starostele şi cobzarul ansamblului folcloric “Ştefan Vodă” din Căpriana Anatol Mârzenco, Zinaida Bolboceanu din Chișinău, precum și cu Paul Surugiu-Fuego din România.

De remarcat mai este și faptul că o bună parte din cântecele cărora le-a dat viață, îndrăgite de melomanii de pe ambele maluri ale Prutului, Nistrului și Tisei, răsună adeseori în diverse emisiuni radio și tv, la cererea ascultătorilor, că unele dintre ele au devenit adevărate șlagăre, cum sunt „Printre stele”, „Fericirea”, „Intoarce-te la mine”, „Sărut mâna mamă”, „Dragostea mea”, „Adă-mi flori de liliac”, „Inimă” „Chișinău” și „Unire, frați, unire” ș.a.

Participarea Mariei Stoianov la această seară de romanțe, dedicată Marelui nostru poet Mihai Eminescu, în Ziua Națională a Culturii Române va fi o adevărată sărbătoare a sufletului pentru nenumărații admiratori ai cântecului românesc.

Vă așteptăm cu mult drag, stimată Doamnă.

Că și pe interpreții din regiunea noastră. Maria Dovghei, Gică Puiu, Gheorghe Posteucă, Dumitru Caulea, corul Asociaţiei „Anastasia” din Ciudei, raionul Storojineţ, conducător Diana Velea, Igor Raţă, Alexandru Tărâţeanu, Elvira Maraşciuc, Mirabela Plevan, Elena Nandriş, ansamblul „Fetele din Bucovina”. Și, desigur și pe dumneavoastră, dragi spectatori, care sunteţi întotdeauna alături de noi

Începutul la ora 17.00.

Vasile Tărâțeanu,

Președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Organizatorii

ROMÂNII DIN NORDUL BUCOVINEI SUB STEAUA ETERNITĂȚII LUI EMINESCU

La aproape 170 de ani de când a apărut pe firmamentul universului steaua eternității lui Eminescu românii încă nu au conștientizat cum se cuvine, pe deplin, rolul mesianic al Luceafărului Poeziei noastre. Cu atât mai mult, noi, românii din afara Țării. Pentru noi, cei din Nordul Bucovinei, Eminescu exprimă în mod plenar și desăvârșit spiritualitatea noastră națională, esența identității noastre etnice. De acest adevăr ne-am pătruns în mod deosebit la confluența de milenii, în jurul emblematicului an 2000, odată cu dezvelirea statuii lui Eminescu la Cernăuți, în această veche urbe moldavă, întemeiate de un înțelept Voievod, Alexandru cel Bun, ”întemeietorul de legi”, după cum îi spunea însuși Eminescu. Și nu trebuie să ne sinchisim să ne amintim nouă și totodată să le amintim și altora că Cernăuțiul, căruia nouă ne placem să spunem că este orașul tânărului Eminescu, reprezintă una din cele mai vechi localități ale Moldovei medievale menționate chiar în primele letopisețe ruse. După ani de așteptare, de zbateri, de polemici, dar nu numai cu oponenți din rândul populației majoritare acum, care s-au împotrivit cu îndârjire ridicării acestui monument, după ani de luptă, în cele din urmă, fiindcă existența noastră a fost o și este o luptă continuă în această frântură de nord a Arboroasei, pentru demnitatea națională și pentru drepturile istorice ale noastre, statuia Luceafărului Poeziei Române de la Cernăuți constituie unica victorie pe care am obținut-o în lupta respectivă, unicul bastion pe care noi mai persistăm și insistăm să ne menținem pe el, fiindcă în caz contrar vom dispărea în neant, adică ne vom îneca într-o mare de străinătate. Și spun acest lucru să se știe și pentru cei care au prins să vină de nu prea mult timp la statuia poetului cu multă pompă și festivism, ceea ce nu îndreptățește cu nimic optimismul manifestat ci, din contră, ar trebui să ne îngrijoreze, fiindcă lui Eminescu de bună seamă nu i-ar plăcea tam-tamul în jurul numelui său pe care adesea îl facem noi, încercând să substituim cu acesta adevărata prețuire, cunoaștere, înțelegere și perpetuare a năzuințelor sale care rămân aceleași și în zilele noastre, ba chiar devenind și mai stringente și mai vitale.

Pentru noi, românii din regiunea Cernăuți, Eminescu a fost și va rămânea, probabil încă mult timp, armă de luptă și totodată scut în apărarea istoriei noastre, mândriei de neam, sentimentului și încrederii de stăpâni ai pământurilor locuite de noi și stropite nu doar cu sudoarea, ci și cu sângele strămoșilor noștri de-a lungul secolelor, ba chiar a mileniilor, dacă avem în vedere că ne tragem de la daci. Prin Eminescu ca simbol al spiritualității românești și al unității noastre naționale noi ne afirmăm originile vechi, foarte vechi, dintotdeauna în acest spațiu, ne fortificăm rădăcinile atât de adânci în acest sol. Prin Eminescu ne afirmăm demnitatea de neam, fiindcă Eminescu reprezintă chintesența acestei demnități. Iată de ce forțele radicale ucrainene, forțele antiromânești, și trebuie s-o spunem cu mult regret că asemenea forțe există aici, adică toți neprietenii noștri își manifestă o atitudine foarte ostilă, dar constantă, față de românii din Nordul Bucovinei în primul rând, dar și față de întreg poporul român, ei încercând să conteste vechimea noastră aici, istoria milenară a neamului daco-latin, singularitatea și identitatea noastră națională, urmărind să ne umilească prin a-l ataca înainte de toate pe Eminescu, încercând să-l desființeze ca și mare Poet, ca și gânditor de valoare universală, ca și extraordinară personalitate culturală, în care scop se recurge la cele mai diferite și nedemne metode, înventându-se minciuni sfruntate care apoi sunt tirajate în ziarele de limbă ucraineană.

Pe noi nu ne poate induce în eroare faptul că repsectivele intenții nu urmăresc alt scop decât cel de a ne umili, de a ne leza demnitatea națională, însă, pe de altă parte, asemenea ofense comportă și un alt aspect, la fel de dureros, la fel de dăunător, fiindcă sunt folosite pentru a provoca la populația titulară acum un sentiment de suspiciune și neîncredere față de români, de a crea în sânul acesteia o opinie ostilă și defavorabilă față de revendicările legitime ale societăților românești privitoare la dreptrurile naționale care au fost nesocotite în trecut, iar acum ne sunt refuzate aproape în totalitate. Foarte grăitor și strigător la cer este apelul făcut public al unor asemenea forțe care de acum clamează și cer, fără pic de jenă, sus și tare, în contradicție cu orice legi și orice bun simț, ucrainizarea totală și imediată a puținelor școli românești rămase încă în regiune de la ... fostul regim totalitar sovietic. Articolele sistematice calomnioase la adresa Poetului nostru, în care opera sa și pilda sa morală și intelectuală văzute prin optica deformată, perversă, chiar monstruoasă ai acestor apologeți ai extremismului ucrainean, în care poetul este dat drept ”dușman al poporului ucrainean”, renegat și transfug din sânul poporului ucrainean care s-a pus în slujba românilor, nu au urmărit altceva decât a trezi la ucrainenii de rând, la oamenii simpli o atitudine suspectă și intolerantă în ultimă instanță și o animozitate ce este absolut neîndreptățită față de cei cu care conviețuiesc împreună de atâta timp, folosind în acest sens numele Luceafărului poeziei noastre, biografia și opera sa.

Noi comitem o mare blasfemie la adresa Poetului doar repetând aceste inepții și absurdități, dar trebuie să le spunem, fiindcă, zic ei, Eminescu ar fi un ”geniu rău” sau un ”rău cu rațiune”, după cum a fost intitulat un așa-zis apel al unor formațiuni politice și organizații neguvernamentale împotriva ridicării statuii lui Eminescu la Cernăuți, apel care a fost difuzat în presa ucraineană, ba chiar și la manifestarea de inaugurare a monumentului într-o zi de 15 iunie, din anul 2000. Asupra celor ce nu cunosc istoria, asupra ignoranților așa-zisele ”argumente” desigur false, necorespunzătoare realității, citatele trunchiate din Eminescu, interpretările premeditat răuvoitoare ar putea să aibă și au un anumit impact, nu trebuie să ne facem în acest sens iluzii (să ne aducem aminte de decapitarea bustului lui Eminescu la Hliboca, care s-a produs mult mai târziu după anul 2000, iar în prezent cu mare regret trebuie să spunem că există un teren mult mai fertil pentru așa ceva), de aceea sarcina noastră a fost și rămâne combaterea elucubrațiilor otrăvitoare la adresa ființei noastre spirituale, demascarea ”argumentelor” cu ghilimelele de rigoare ale acestor forțe și ne referim în primul rând la cititorii de limbă ucraineană. Dar, cum se spune, o asemenea misiune rămâne deocamdată imposibilă, fiindcă nici un ziar ucrainean din Cernăuți n-a publicat vreodată un articol în acest sens, deoarece pe asemenea așa-ziși jurnaliști pur și simplu nu-i interesează adevărul. Ba mai mult, toate aceste atitudini, vrând-nevrând, ne bagă pe noi, românii, la îndoieli că acestea ar constitui o campanie premeditată. Cel mai bine ne convinge de aceasta un exemplu mai vechi, care se referă la același apel privitor la ”răul cu rațiune„ pe care l-ar reprezenta, chipurile, Eminescu, pentru ucraineni, când animați de imoldul de a demola atacurile ofensatoare la adresa Poetului nostru național, precum și nutrind iluzia că conlocuitorii noștri ucraineni ar trebui să cunoască adevărul în general sau cel puțin adevărul pe care noi îl considerăm că așa este, dispunând în acest sens de dovezi covârșitoare în viziunea noastră, am scris un articol în care am fundamentat în numele Societății ”Mihai Eminescu” poziția românilor din Nordul Bucovinei cu privire la atacurile furibunde ale extremei ucrainene împotriva lui Eminescu și a valorilor noastre naționale. Articolul era intitulat ”Răul cu rațiune” sau rațiunea răului și a urii?” și a fost publicat în ”Plai Românesc”, însă obiectivul principal era ca nu în ultimul rând să fie adus la cunoștința cititorilor ucraineni, adică ai celor care citesc numai ”Ceas” sau ”Molodîi bukovineț” etc. și nu dețin alte surse de informare, de altfel anume în aceste ziare a și apărut apelul respectiv. Articolul a fost tradus în limba ucraineană și trimis la toate publicațiile din Cernăuți cu solicitarea de a fi oferit spre lectură abonaților, motivându-se într-o scrisoare aparte dreptul acestora de a cunoaște și poziția intelectualilor români, adică de a cunoaște adevărul. Evident că nici un ziar ucrainean nu l-a publicat și atunci am hotărât să cerem intervenția organelor ce stau la protecția legii în Ucraina, adică a procuraturii, a comitetului de stat pentru informații (exista pe atunci un asemenea organ), invocând dreptul nostru la replică și acuzând intenția de instigare la ură interetnică venită din partea autorilor apelului etc... Însă răspunsul primit de la procuratură era pe măsura ziarului ”Ceas” și al celorlalți apelanți, adică unul batjocoritor, arogant, cu totul lipsit de respect față de comunitatea noastră: ”Dacă Eminescu se simte calomniat, n-are decât să acționeze în judecată publicațiile respective..”. Când o asemenea atitudine este manifestată de persoane particulare, chiar și de anumite formațiuni publice este una, iar când astfel își dau în petec organele de stat atunci nu putem să nu bănuim, oricât de obtuzi vom fi considerați că suntem, că atitudinile date sunt încurajate chiar de statul în care locuim. Este trista constatare la care ajungem fără să vrem și vom arăta ridicoli dacă vom încerca să căutăm alte explicații. Adică extremiștii ucraineni au indulgență din partea statului la noi ofense și atacuri.

II.

Din fericire, tot Eminescu ne îndrumă cum să facem față unor astfel de situații, cum să ne întărim moralul, să depășim greutățile și să nu disperăm. Noi trebuie să avem suficientă răbdare și perseverență pentru a ne exprima poziția și punctele de vedere având drept armă chiar argumentele și motivațiile Poetului exprimate acum un secol și jumătate, dar care rămân valabile și acum și probabil vor mai fi la ordinea zile încă mulți ani înainte. Eminescu este cel mai mare patriot român, afară de oamenii politici și oștenii țării, vreau să spun eu, care a pledat pentru unitatea tuturor românilor în mod consecvent și până la sacrificiu. De acest lucru trebuie să ne aducem aminte nu doar în anul centenar al Marii Uniri, fiindcă obolul Poetului este de neprețuit și ne ajută de fiecare dată când căutăm un sprijin în trecut, la înaintașii noștri. Eminescu s-a preocupat deosebit de aproape de problemele românilor de pretutindeni. Articolele sale pe această temă reprezintă o adevărată sursă de documentare istorică, dar și de model cum ar trebui ele abordate în prezent, de solidarizare a tuturor conaționalilor noștri aflați în diverse zone geopolitice acum un secol și jumătate, dar la fel de valabile sunt și în acest secol al XXI-lea, în egală măsură referitoare fie la românii bucovineni, fie la cei basarabeni sau transilvăneni, deși nu i-au scăpat din vedere nici cei din Balcani sau alte zone. Aprecierile privind situația românilor în cutare sau cutare provincie aflată în afara fruntariilor Patriei sunt de o precizie și profunzime definitorii. Iată un exemplu deosebit de elocvent de acest gen referitor la Transilvania, aprecieri făcute acum un secol și jumătate, dar care corespund sută la sută situației noastre de astăzi într-un stat pe care Eminescu nici n-a bănuit vreodată că ar putea exista: ”Ieșită din niște școli mizerabile (poetul se referă la pătura guvernatoare ungurească din Transilvania), a căror singură țintă e propagarea minciunii, în care n-au învățat nimic alta decât fanatismul, primind o educațiune care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil, pur, s-au infiltrat în capetele unei generații june și de aceea docile niște principii sistematice, în flagrantă contradicție cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru.... Aceste principii sistematice ale lor, scoase deductiv dintr-o istorie falsificată, escamotate din concepția exagerată a națiunii lor, din noțiunea falsificată a dreptului - ce puteau fi ele decât pure minciuni? În viața publică însă ei judecă consecvent pe baza acelor principii mincinoase; de aceea nu ne poate prinde mirarea dacă toate consecințele ce le trag din principii falsificate nu sînt, nu pot fi, decât iarăși false. Nu trebuie dar să ne mirăm dacă ei aplică principiile cele mai mari din viața publică a popoarelor așa cum le aplică; pentru că ei le-au înțeles pe dos, pentru că țesătura falselor noțiuni fundamentale i-au făcut incapabili de a cugeta drept. Cine nu știe acuzațiunea ce ni se face nouă românilor pentru că solicităm pentru noi ceea ce ei au solicitat pentru dânșii?” (”Echilibrul”, aprilie 1870).

Aici avem răspunsul, ce ne vine de la distanța de peste 150 de ani, dar care au trecut ”în tot atâtea clipe”, la o întrebare pe care noi ne-o punem înșine, dar o punem și altora de aproape trei decenii, iar în special în ultimii patru-cinci ani: de ce statul ucrainean procedează acum cu noi, românii, așa cum au procedat mai întâi rușii, apoi sovieticii cu ucrainenii? Luați orice manual de istorie a Ucrainei din orice clasă și o să vă convingeți că aproape integral istoria respectivă se rezumă în fond la lupta ucrainenilor pentru limbă, promotorii acestei lupte fiind glorificați peste măsură și noi nu am avea nimic împotrivă. Însă de ce dreptul nostru la limbă, la limba noastră cea română, pe care l-am avut dintotdeauna sub cele mai diverse stăpâniri și imperii acum este declarat nelegitim și este persecutat? Explicația ne-o dă Eminescu în chip desăvârșit, genial. Pe parcurs punând și un diagnostic magistral și incombatabil cu privire la fondul școlii de astăzi în care învață copiii noștri.

Nouă, românilor, ne place foarte mult să vorbim despre trecutul nostru în acest spațiu. Cu atât mai mult, anul trecut care a fost unul centenar, dar nu numai fiindcă trecutul a fost și rămâne una din puținile alifii ce ne unge la suflet. Pe de o parte este și de înțeles, altceva ce ne rămâne de făcut când prezentul ne oferă doar resentimente. Pe de altă, însă tragem oare concluziile necesare din evocarea trecutului nostru glorios? Oare nu reprezintă pentru trăitorii de azi de cele mai multe ori asemenea evocări doar un prilej de a ne lamenta și a ne intensifica frustrările naționale? La Eminescu găsim răspuns și la astfel de dileme. Bunăoară, în ”Notițe asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Ștefan cel Mare la Putna” (septembrie 1870) poetul scrie următoarele: ”Serbarea la mormântul lui Ștefan cel Mare, deși pornită mai mult dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cât glorios, pe atâta nefericit, totuși cu vremea ideea a început a prinde un interes mai bogat decum puteam presupune din început. S-a născut conștiința că o întrunire a studenților români din toate părțile ar putea să constituie și altceva decât o serbare pentru glorificarea trecutului nostru și că, cu o ocaziune atât de favorabilă în feliul său, am putea să ne gândim mai serios asupra problemelor ce viitorul ni le pune cu atâta necesitate. Viitorul însă e continuarea, în cazul cel mai bun, rectificarea trecututlui. ... Pentru o rectificare a greșalelor și lipsurilor prezentului, care mâine va fi firește pentru noi toți trecut”. Adică concluzia lui Eminescu este cât se poate de evidentă – trebuie să ne cunoaștem trecutul, pentru ca să putem îndrepta prezentul și viitorul.

Și încă un învățământ de la Eminescu, un îndemn, ultimul. Cetire de la Eminescu: ”Se zice că trebuie să cerem de la unguri cutare ori cutare lucru (adică drepturi) – iată iarăși terenul fals. Cum pot ei fi competinți de a ne dărui lucruri pre care stăpânul le dăruiește servului? Suntem noi servii lor? Drepturile se dăruiesc?” (”Echilibrul”, aprilie 1870) – se întreabă retoric poetul. Evident, este vorba de drepturile fundamentale ale omului date de Dumnezeu prin simplul fapt că ne-am născut oameni și nu dăruite de nu știu cine. Este, de fapt, ceea ce facem noi – ne cerșim în continuu drepturile noastre naționale, drepturile pe care nimeni niciodată nu se grăbește să le ofere altcuiva. Din contră, acum până și adevărul istoric este urmărit penal (perchezițiile de la Centrul Cultural ”Eudoxiu Hurmuzache și amenințări cu dosar penal pentru evocarea Marii Uniri). Îndemnul sau cum se spune acum mesajul poetului este clar ca bunăziua – demnitatea națională, drepturile naționale se obțin doar prin luptă și nu cântând și dansând cu mare mândrie, falsă până la urmă, că, vedeți, suntem mari patrioți! Deocamdată mai putem cânta și dansa, și noi abuzăm până peste cap de un asemenea ”privilegiu”, după cum încearcă unii să ni-l prezinte și să-l fluture drept stindardul unei mari izbânzi, deși nu este altceva decât libertatea imaginară pe care ne-o permite lungimea lanțului, care oricând poate fi scurtat la moftul oricărui funcționar al statului ucrainean actual, fiindcă drepturile minoritarilor în această țară nu sunt după legile și principiile universale, iar observatorii europeni care veghează deosebit de vigilent în alte țări astfel de situații, aici le trec cu vederea în mod inexplicabil, dar cinic. Dacă vom fi în stare să luptăm pentru drepturile noastre, atunci le vom avea, dacă nu ... atunci vom continua să ne lamentăm în stil mioritic, fiindcă logica exclusivismului (termen folosit chiar de Eminescu) național ucrainean, ca și a tuturor exclusivismelor de acest gen din lume, este irațională, de neoprit și incapabilă de a se autocenzura, din păcate.

Ștefan BROASCĂ