Pro Bucovina Cernăuți: Conferința internaţională «Masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă».

După cum s-a anunţat în presă, duminică, 16.03.2014. în sediul PALATULUI NAŢIONAL AL ROMÂNILOR din Cernăuţi, (Piaţa Centrală,9) Societatea GOLGOTA a Românilor din Ucraina susținută de societăţile româneşti din Nordul Bucovinei au organizat Conferința internaţională «Masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă».

VASILE BÂCU, preşedintele Societăţii pentru Cultura

Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi,

prezentând cartea "DUREREA MEMORIEI" - volum îngrijit

de Octavian Bivolaru cu concursul grupului editorial

„Cuvântul”.

ADEVĂRURI CE ÎNCĂ SE CER SCOASE DIN MORMINTE

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în pripoane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

(Radu Jyr)

N-am crezut că voi asista la dezbateri atât de aprinse, deoarece conferinţe pe tema masacrelor de la Lunca şi Fântâna Albă, Societatea „Golgota”, condusă de Octavian Bivolaru, organizează de câţiva ani la rând în preajma zilei de 1 aprilie. Mă întrebam ce mai putem spune, în afară de rostirea unei rugăciuni, păstrarea minutului de reculegere şi aprinderea câtorva lumânări întru odihna martirilor?! Deşi acesta mi-a fost gândul, am venit totuşi şi la conferinţa din această primăvară. Or, rămân neîndoielnică în convingerea că orice manifestare de comemorare a victimelor regimului totalitar, orice întrunire la care se evocă pagini sângeroase din istoria trecutului, se rotesc cu evlavie nume ale conaţionalilor sacrificaţi pentru libertatea de a gândi şi vorbi româneşte, de a respira văzduhul liber al Patriei străbune, ne înalţă pe scara virtuţilor, punându-ne un plus la îndeplinirea datoriilor faţă de eroii neamului. Avem încă multe datorii neîmplinite şi multe păcate, căci, consider, nu e culpabilitate mai gravă în faţa prezentului şi viitorului decât ignorarea lecţiilor sângeroase ale trecutului, de-a valma cu trădarea idealurilor pentru care au pătimit românii noştri la ocuparea ţinutului de hoardele lui Stalin.

Este o vorbă bună de învăţătură, care ne avertizează că „Dumnezeu îţi face casă, iar dracul îţi trimite musafiri”. Musafirii trimişi de diavolul de la Kremlin, în 1940 pe pământul nostru, n-au venit cu „Tatăl Nostru”, aşa cum sunt învăţaţi dintotdeauna să rostească românii înainte de drum sau începerea unei lucrări, ci cu gând de a jefui, de a ucide şi distruge. După mai bine de şapte decenii de la acele evenimente tragice, după mai bine de douăzeci de ani de când ne adunăm la mitinguri de doliu, simpozioane ştiinţifice şi alte manifestări ce-şi au scopul de a scoate din morminte adevăruri pentru ca istoria să nu se repete, suntem martori la un viraj incredibil al istoriei, fiind nevoiţi să recunoaştem că ea, totuşi, se repetă. Luările de poziţie şi dezbaterile la conferinţa de duminică, ziua când în Crimeea, deja ocupată de armata rusă, cetăţenilor ucraineni li s-a impus un referendum pentru aderarea (de bună voie şi nesiliţi de nimeni?) la Federaţia Rusă, au fost marcate de atmosfera încordată, de maxim dramatism din Ucraina. Raportorul, jurnalistul Vasile Carlaşciuc, bunăoară, referindu-se la pactul Ribbentrop-Molotov şi ultimatumul impus României, a făcut o paralelă între ocuparea nordului Bucovinei şi a Crimeii. Ilustrând ce înseamnă un regim totalitar, a adus drept exemplu că în Ucraina Apuseană, după ocupaţie, închisorile au fost bucşite cu oameni nevinovaţi. În puşcăriile cu o capacitate de 30.753 persoane au fost ferecaţi aproape 73 mii de oameni. Octavian Bivolaru a adăugat că puterea sovietică se instalase pe teritoriul ocupat cu un plan diabolic, orientat la masacrarea românilor, primele jertfe căzând oamenii credincioşi, apoi gospodarii de frunte, intelectualitatea, floarea tineretului…

Reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, dl Ionel Ivan, a amintit că această mare tragedie este comemorată şi în România, la 1 aprilie având loc manifestări de doliu pentru românii victimizaţi în zone greu încercate istoric. Preluând laitmotivul „istoria se repetă”, dumnealui s-a referit la toleranţa bucovinenilor, lansând mesajul (nu politic) să fim uniţi, să nu dăm curs la provocări „în zona ce ne-o dorim lipsită de conflicte”. Diplomatul a evidenţiat că România a recunoscut noua putere, contribuind cu ajutor umanitar. Un tânăr ucrainean se mai află la tratament la Bucureşti, iar doi îşi întremează sănătatea la Traskaveţ – cu sprijinul României.

Petru Grior, primul preşedinte al „Golgotei” româneşti, a făcut o precizare importantă privind societatea condusă de Octavian Bivolaru, înregistrată oficial de curând ca Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina. Referindu-se la importanţa manifestărilor perindate din primul an de independenţă a Ucrainei, el şi-a exprimat regretul: „Întotdeauna am crezut că vorbele noastre pot opri fărădelegile, însă evenimentele curente arată că nu le putem pune stavilă. Dar nu uit ce mi-a spus o ţărancă din Suceveni, încă în 1992. Dacă avem dreptul să vorbim despre tragediile noastre, trebuie să spunem adevărul atât timp cât ne bucurăm de această libertate”.

Nici nu vreau să mă gândesc că putem pierde libertatea de a vorbi şi a ne apăra dreptul la trecutul care ne-a umplut satele cu monumente funerare şi cerul de sfinţi. Mai ales că există încă mulţi martiri rămaşi în anonimat, încă multe cruci fără de nume, încă multe taine negre şi întrebări la care trebuie să căutăm răspuns. Scriitorul şi cercetătorul Dumitru Covalciuc, de exemplu, a vorbit la actuala conferinţă despre încă trei masacre – înainte de vărsarea de sânge de la Fântâna Albă au fost ucişi români la Carapciu, în februarie 1941 – la Tereblecea, iar la 10 aprilie acelaşi an – la Cuciurul Mare. Şi dacă Petru Grior spune de 26 de morţi identificaţi în genocidul de la Fântâna Albă, Dumitru Covalciuc vine cu cifra de 42 de victime, numele acestora devenindu-i cunoscute de pe crucile ridicate în memoria lor prin localităţile româneşti din ţinut. Fostul profesor de istorie Gheorghe Onofreiciuc insistă că numărul celor masacraţi la 1 aprilie 1941 şi în zilele următoare ajunge până la 7 mii, argumentând că săptămâni la rând soldaţii vânau oameni paşnici prin păduri, câmpuri, în drum, trăgând în ei fără judecată.

Asupra necesităţii de a investiga obiectiv, pe bază de documente, cu responsabilitate sporită acea perioadă au accentuat oaspeţii din România – Ştefan Rotaru, preşedintele Fundaţiei „Pro Rădăuţi”, doctorul în istorie Vasile Adăscăliţei din Dorohoi, prof. Constantin Moroşanu din Darabani. De fapt, din discursul emoţionant al lui Dumitru Covalciuc se vede că nu la toţi le convin asemenea investigaţii: „Avem un centru bucovinean de cercetări actuale la Hliboca, susţinut de Patria istorică. Ce cercetează această instituţie?”. Invocând cauzele ce i-au determinat pe români să pornească pe drumul morţii, el a amintit de cozile de topor, de aşa-numitele călăuze care îi vindeau pe trei arginţi grănicerilor sovietici pe oamenii dornici să treacă frontiera. Ancorând în actualitate, le-a numit pe iscoadele trădătoare „tituşki”.

Cu propuneri oportune, care sperăm că vor fi luate în seamă de organizatorii conferinţei, a intervenit Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi: să se facă din partea participanţilor o declaraţie privind susţinerea integrităţii teritoriale a Ucrainei; la inscripţia de pe complexul memorial de la Fântâna Albă să se adauge că acolo au fost exterminaţi bucovineni români; să se înainteze demersuri privind demontarea tancului din Cernăuţi, care nu prezintă valoare artistică-arhitecturală şi e un simbol al totalitarismului sovietic. Ar fi cazul, probabil, să ne gândim şi la necesitatea confirmării statutului nostru de etnie băştinaşă, care e un drept consfinţit de Declaraţia ONU.

Probleme similare au fost abordate de participanţii la dezbateri – Ion Boca, Octavian Voronca, ucrainenii Nicolai Hanchevici şi Constantin Katerinciuk. Ca şi la alte manifestări s-a semnalat cu durere lipsa tineretului. Însă poate ar trebui să mergem noi la tineri, să se organizeze asemenea conferinţe în şcoli, ca o lecţie deschisă de istorie. Iar pentru început, ar fi bine să ajungă în bibliotecile şcolare „Durerea memoriei” – volum îngrijit de Octavian Bivolaru cu concursul grupului editorial „Cuvântul”, condus de Vasile Bâcu.

Nu sunt atât de puternice vocile noastre, ca ale temerarilor ce şi-au revendicat dreptul la libertate şi democraţia europeană pe Maidanul de la Kyiv. Însă martirii evocaţi cu pietate ne dau tărie să ne apărăm dreptul la adevăr, să ridicăm un zid în faţa nedreptăţilor şi istoriei care nu trebuie să se repete.

Maria TOACĂ Sursa: http://www.zorilebucovinei.com

Urmează un reportaj din imagini foto şi video realizate de Nicolae Hauca.

OCTAVIAN BIVOLARU, Presedintele Societăţii GOLGOTA a Românilor din Ucraina.

SCRIITORUL DUMITRU COVALCIUC

JURNALISTUL VASILE CARLASCIUC

Glasul adevărului

Durerea memoriei este veşnic trează

Duminică, 16 martie, la Casa naţională a românilor din Cernăuţi, a avut loc o conferinţă internaţională, consacrată comemorării jertfelor masacrelor de la Lunca şi Fântâna Albă din 1941. Ea a fost organizată de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina (aşa în prezent se numeşte fosta Organizaţie orăşenească „Golgota” din Cernăuţi, reînregistrată cu modificările corespunzătoare la statut, avându-l şi mai departe ca preşedinte pe Octavian Bivolaru). La acţiunea de comemorare au participat reprezentanţi ai intelectualităţii româneşti din ţinut, activişti ai Societăţii „Golgota”, reprezentanţi ai Consulatului General al României la Cernăuţi, oaspeţi de la Dorohoi şi Rădăuţi din România.

Tragedia românilor bucovineni din anii 1940-1941 s-a aflat sub tăcere aproape jumătate de secol, deşi cultul personalităţii principalului vinovat al ei – Iosif Stalin – a fost condamnat la doisprezece ani după cele întâmplate. Odată cu crearea în 1991 a Societăţii „Golgota”, a început să se audă tot mai puternic glasul adevărului, să fie publicate listele românilor deportaţi în Siberii a românilor bucovineni, amintirile celor ce au supravieţuit acest calvar al neamului, cercetate evenimentele de istorici din Ucraina şi România, să fie ridicate cruci simbolice în localităţile bucovinene în cinstea jertfelor regimului totalitar sovietic, dar mai ales la Lunca şi Fântâna Albă, unde au avut adevărate masacre şi şi-au pierdut viaţa oameni paşnici, care nu au dorit să suporte odioasa orânduire şi să plece în România. Viaţa şi dorul lor de libertate au fost curmate de gloanţele grănicerilor sovietici.

Din 1991 şi până în prezent, la 1 aprilie în pădurea de lângă satul Fântâna Albă, raionul Hliboca, unde a avut loc măcelul din 1941, autorităţile locale organizează mitinguri de doliu. Şi de fiecare dată se accentuează că lecţiile istoriei au fost însuşite pentru ca să nu se repete în viitor asemenea tragedii. Însă de data aceasta, participanţii la conferinţă au vorbit cu o oarecare îngrijorare despre aceea că istoria se repetă pe spirală şi că un regim totalitar, cel din Rusia, iarăşi şi-a dat arama pe faţă, introducându-şi armatele pe peninsula Crimeea ce aparţine Ucrainei şi sub ţeava armei îi impune pe locuitorii de acolo să voteze la aşa-numitul referendum anexarea Autonomiei la marea şi puternica Rusie. Şi aceasta se face neruşinos şi autoritar în văzul opiniei mondiale, cu încălcarea normelor internaţionale convenite, a tratatelor încheiate. Prin urmare Rusia, care şi-a sumat în 1994 rolul de garant al securităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, din garant s-a transformat în agresor. Şi aceasta în secolul al XXI-lea! Tătarii din Crimeea, popor băştinaş de pe peninsulă, care în 1944 a fost supus deportării totale de către regimul lui Stalin şi după 1990 au revenit la locurile de baştină, acum s-au pronunţat ferm împotriva regimului lui Putin, ignorând farsa cu referendumul şi declarând ca Autonomia să rămână în componenţa Ucrainei, că nu doreşte noi deportări.

Reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, Ivan Ionel, a subliniat că, într-adevăr, istoria se repetă pe spirală şi că ţara sa împărtăşeşte îngrijorarea poporului din Ucraina şi susţine tendinţele democratice şi opţiunea europeană ale lui. În România s-au aflat la tratament persoane rănite pe Maidanul din Kiev. Domnul Ivan Ionel a ţinut să menţioneze faptul că la 1 aprilie, în România, la nivel naţional sunt comemorate jertfele masacrului de la Fântâna Albă.

Scriitorul şi publicistul Dumitru Covalciuc, un cercetător insistent şi pasionat al Golgotei neamului românesc din Bucovina, a precizat că în primul an de ocupaţie de către sovietici a regiunii Cernăuţi au avut loc cinci masacre, cinci încercări de trecere în grupuri mari a graniţei sovieto-române, însă tragediile din valea Prutului şi de la Fântâna Albă rămân cele mai sângeroase. Domnul Dumitru Covalciuc i-a criticat pe unii istorici sau publicişti din România care operează cu cifre neveridice referitor la jertfele masacrelor şi insistă să aceste pagini negre şi sângeroase din istoria neamului românesc din Bucovina să fie cercetate minuţios şi generalizate de specialişti în materie.

A adus date concrete şi fostul preşedinte al Societăţii regionale „Golgota”, Petru Grior, care a activat până la pensionare la Arhiva Regională de Stat, iar în prezent conducător al Centrului de cercetări istorice şi culturale din Cernăuţi, şi a studiat multe documente referitoare la deportări şi la evenimentele de la Fântâna Albă şi Lunca. Iar activistul Societăţii „Golgota”, Octavian Voronca, s-a referit mai mult la tragedia din Lunca, explicând că acolo au murit mai mulţi tineri din Mahala şi satele din vecinătate, de vârsta premilitară, care se temeau să fie înrolaţi în Armata Roşie, şi au decis să treacă în România, unde s-ar fi simţit liberi. Un alt veteran al învăţământului public, Gheorghe Onofriiciuc, care a activat în calitate de profesor de istorie la mai multe şcoli din raionul Hliboca, susţine opinia că, totuşi, jertfele tragediei de la Fântâna Albă sunt destul de numeroase, fiindcă, după împuşcarea celor ce au încercat să treacă graniţa la 1 aprilie 1941, ostaşii sovietici i-au urmărit pe cei, care au scăpat cu viaţa, şi îi omorau. Astfel în satele din valea Siretului au fost împuşcaţi mulţi români nevinovaţi.

Cercetătorul acestei teme, Ştefan Rotaru de la Rădăuţi, a anunţat că pe banii statului român au fost editate la Cernăuţi două volume ale „Cărţii durerii” cu listele martirilor, născuţi în România, condamnaţi de către dictatura stalinistă şi întemniţaţi în lagărele de concentrare din fosta Uniune Sovietică. Aceste volume sunt difuzate în localităţile judeţului Suceava.

În finalul conferinţei, Vasile Bâcu, directorul Grupului editorial „Cuvântul” din Herţa şi preşedintele Societăţii pentru cultura românească „M. Eminescu” din regiunea Cernăuţi, a prezentat cartea „Durerea memoriei” de Octavian Bivolaru, în care sunt adunate materialele semnate de jurnaliştii cernăuţeni, având ca temă comemorarea jertfelor regimului totalitar şi deportările în masă a românilor din ţinut. Este o cronică detaliată a activităţii Societăţii „Golgota” în decursul a douăzeci şi patru de ani. Iar autorul cărţii a precizat că ea a văzut lumina tiparului graţie ajutorului financiar primit din Elveţia.

Vasile Carlaşciuc