ADUNAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢII PENTRU CULTURĂ ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA. 11.05.2013. RĂDĂUŢI.

                        În ziua de 11,05,2013 la Rădăuţi - Bucovina a avut loc adunarea generală a Societarii pentru cultură şi literatură română din Bucovina.
            Ia fiinţă, la Cernăuţi, în 1862, sub denumirea de „Reuniunea Română de Lectură din Cernăuţi”, la iniţiativa unui comitet format din I. Gh. Sbiera, Orest Renei, Ioan Popescul, baron Nicolae Vasilco şi Leon Ciupercovici. La început, se doreşte a fi o asociaţie care pune la îndemână românilor cărţi, reviste, ziare, într-o sală de lectură; se organizează şi o bibliotecă.
                       În fotografiile şi secvențele video de mai jos realizate de Nicolae Huaca vă oferim un reportaj de la această manifestare.

*****************************************************************************
În discursul de inaugurare din 1 mai 1862, Al. Hurmuzachi arată că rostul Societăţii este cultural, dar, mai, ales naţional românesc. Primul comitet era format din: Mihai Zotta – preşedinte, Al. Hurmuzachi – vicepreşedinte, I. Gh. Sbiera – secretar, Ion Calinciuc, Aron Pumnul, Al. Costin, Leon Ciupercovici – membri, iar Orest Renei, Leon Popescul şi baron N. Vasilco – membrii supleanţi. Factorul organizator important a fost I. Gh. Sbiera, care a fost secretar, cu intermitenţe, până în 1896. 
S-a constituit cu 185 de membri dintre care: 71 de preoţi, 62 de boieri, 52 de funcţionari. Cărţile şi revistele necesare activităţii Societăţii, în cea mai mare parte, se aduceau din România, dar erau foarte strict controlate de autorităţile austriece. Pentru a scăpa de acest control, a fost angajat un om de încredere la Mihăileni, care trecea publicaţiile pe sub nasul autorităţilor imperiale!
Limba „oficială” a Reuniunii, folosită atât între membrii ei cât şi în corespondenţa cu autorităţile statului a fost întotdeauna numai cea română, folosită de timpuriu cu grafie latină. 
Al. Hurmuzachi şi-a dat seama că trebuie să se modifice statutul, că vremurile impun cerinţe noi românilor. Propune, la 25 mai 1863, ca Societatea să se numească „Societatea Bucovineană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român”, dar s-a aprobat de către autorităţile habsburgice numele de „Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina”. Noul statut şi noua denumire intră în vigoare la 1 ianuarie 1865. Tot atunci se alege ca vicepreşedinte, apoi ca preşedinte, Gh. Hurmuzachi, care va conduce strălucit Societatea până în 1882.
Activitatea societăţii se îmbogăţeşte şi se diversifică, polarizează în jurul ei viaţa culturală, socială, naţională a românilor din Bucovina, în strânsă legătură cu România şi cu Transilvania. Se desfăşoară o activitate imensă pentru dezvoltarea învăţământului românesc.
Bărbaţi iluştri din toată aria românească devin membrii ei de onoare şi colaborează cu ea: Andrei Şaguna, Gh. Bariţiu, A. Tr. Laurian, Vicenţiu Babeş, Andrei Mocioni, B. Bolintineanu, C. Hurmuzachi etc. Între 1865-1869, Societa-tea publică revista ”Foaea Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina”. Revista descoperă doi poeţi – D. Petrino şi V. Bumbac. În primul număr apare „Dulce Bucovină / Veselă grădină”… de V. Alecsandri (care nu era de acord cu ortografia revistei!).
În Adunarea generală din 23 ianuarie 1867, Al. Hurmuzachi cere ca Societatea să se preocupe de predarea în şcoli a istoriei românilor. Se propune înfiinţarea unei catedre de istorie naţională la liceul de stat din Cernăuţi. Alecu Hurmuzachi revine asupra acestei probleme în 17 februarie 1868. Cu această ocazie se afirmă că poporul român trebuie să-şi cunoască istoria şi să se opună germanizării prin şcoală. Guvernul tergiversează ţinerea în şcoli publice a cursului de istoria românilor. În Adunarea generală din 20 iulie 1868, Gh. Hurmuzachi zice: „Să cucerim prin luptă ceea ce ni se cuvine prin lege”. Tot acum se stabileşte ca numele societăţii să fie Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, denumire care este valabilă şi astăzi.
Se pune accent pe învăţământul poporal românesc: se acordă burse, manuale şcolare, inclusiv pentru cursuri de comerţ, industrie şi meserii. Societatea inaugurează un curs particular de istoria românilor. Se iscă un conflict între autorităţile locale şi Societate, care este obligată să prezinte un raport de activitate către autorităţi. 
Din banii Fondului Religionar Greco-Oriental al Bucovinei se înfiinţează două şcoli secundare – în Suceava şi Cernăuţi –, dar, sub pretext că nu-s nici profesori români şi nici manuale în limba română, aceste şcoli devin germane! 
Începând cu 1874, Societatea publică, în fiecare an, un calendar. Se redactează manuale şcolare în limba română, inclusiv pentru şcolile din Transilvania. Se editează broşuri de lectură pentru elevi inaugurându-se colecţiile „Biblioteca pentru tinerimea română” şi „Biblioteca pentru tinerimea română adultă”. 
Societatea a boicotat sărbătorirea centenarului răpirii Bucovinei (1875) şi inaugurarea Universităţii germane de la Cernăuţi. Se ceruse o universitate românească, ce nu s-a aprobat.
Imediat după înfiinţarea sa, Societatea a fost preocupată să aibă un sediu corespunzător. După mai multe locaţii, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Societatea reuşeşte să-şi amenajeze un sediu corespunzător, situat în centru Cernăuţilor şi numit „Palatul Naţional”, în care se vor adăposti toate societăţile culturale ale comunităţii româneşti din Bucovina. În acest sediu vor avea loc evenimentele din octombrie-noiembrie 1918, care au condus la unirea Bucovinei cu România. În sediile Societăţii, pe timp de iarnă, se ţin conferinţe publice, cu un deosebit succes, între anii 1883-1891!
În 1888 Societatea ridică în Cimitirul central din Cernăuţi un impunător monument funerar la mormântul lui Aron Pumnul, unul dintre cei mai importanţi întemeietori ai ei, iar în anul 1897 achiziţionează o tipografie care devine „Tipografia Mitropolit Silvestru Morariu”, care va depune o importantă activitate pe tărâm naţional. Începând cu anul şcolar 1896-1897, Societatea deschide la Cernăuţi Internatul de Băieţi Români, cu o capacitate de 250 de locuri, care va funcţiona neîntrerupt până la cel de-al Doilea Război Mondial.
În timp, au loc alegeri şi se aleg noi comitete de condu-cere. În 1900 va fi ales preşedinte Dionisie Bejan, care va conduce Societatea până în 1920 şi care va juca un rol principal în evenimentele care au premers Unirea. În 1909 sunt aleşi în comitet, ca vicepreşedinţi, Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, iar ca secretar George Tofan. Acest comitet îşi îndreaptă atenţia asupra satelor bucovinene ucrainizate şi acţiunile lui în această chestiune au dat rezultate remarcabile. Societatea întemeiază şcoli particulare româneşti în comunele: Breaza, Călineşti (Cuparencu şi Enachi), Carapciu pe Ceremuş, Comareşti, Costeşti, Cotul Bainschi, Geminea, Hliboca, Măriţei, Mihalcea, Panca, Şerbăuţi, cu 25 de clase, 1400 de elevi şi 25 de învăţători.
Tot cu fonduri proprii, Societatea înfiinţează o şcoală normală (liceu pedagogic), organizează turnee de teatru (P. Liciu, C. Belcot), şezători literare ale unor scriitori din România, zborul demonstrativ al lui Aurel Vlaicu de la Cernăuţi (1912) etc.
După Unire, societatea îşi continuă rodnica sa activitate. În special în perioada 1929-1940, când în fruntea ei se afla profesorul universitar Grigore Nandriş, concentrându-şi activitatea asupra satelor, înregistrează rezultate notabile. Atunci se realizează şi construcţia Palatului Cultural din Piaţa Vasile Alecsandri din Cernăuţi, azi sediu al Casei Ofiţerilor din Cernăuţi.
Şi după instaurarea comunismului, Societatea şi-a desfăşurat, un timp, activitatea în exil. În numele Societăţii s-au depus memorii în favoarea Bucovinei şi Basarabiei la Conferinţa de pace de la Paris. În 1962, la New York, Societatea şi-a sărbătorit centenarul existenţei sale, ocazie cu care s-a tipărit şi o carte.
SCLRB, azi
Un grup de 30 de intelectuali o reactivează la 27 martie 1990. Îşi are sediul în Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67, camerele 35-39. Statutul este cel vechi, adaptat vremurilor de astăzi. Are circa 1000 de membri, printre care academicieni, profesori universitari, medici, jurişti etc. din toate colţurile ţării. A înfiinţat filiale în oraşe mari ale ţării: Bucureşti, Iaşi, Braşov, Cluj, Târgu Mureş, Bacău, Suceava, Botoşani şi în multe localităţi din judeţul Suceava. Activitatea ei este cunoscută în ţară şi peste hotare. 
La iniţiativa ei s-a înfiinţat Institutul „Bucovina” al Academiei Române, cu sediul în Rădăuţi. În fiecare vară, societatea organizează cursurile Universităţii Populare „Ion Nistor”, din care au avut loc douăzeci de ediţii. Societatea are o editură în care s-au tipărit cărţi de Ion Nistor, Vasile Ţigănescu, Mihai Teliman şi diverşi autori bucovineni contemporani. Revista de cultură „Septentrion” este organul de presă al Societăţii.
La sediul său din Rădăuţi, Societatea şi-a amenajat o sală de festivităţi, o bibliotecă cu peste 5000 de volume, un depozit de carte şi birouri de lucru. Tot acolo s-a amenajat fondul documentar bucovinean „Ştefan Bucevschi”, care conţine un corp de publicaţii, documente şi manuscrise, deosebit de valoros. 
Societatea afirmă cu argumente istorice, culturale, sociale, etnografice, caracterul românesc al întregii Ţări de Sus. Hotarele de nord-est ale românităţii sunt pe Ceremuş, Colacin, Serafineţ, Nistru, cum le-a fixat Ştefan cel Mare, cum sunt consemnate în tratate internaţionale şi în „Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir, sfinţite cu sânge, lacrimi şi sudoare de strămoşi. 
(Colegiul director al SCLRB)                                                                                                                          (Sursa - CRAI NOU NR. 6243 :: SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2013 (EDIŢIE ARHIVATĂ)