Luni, 21 mai 2018 în sala de festivități a Gimnaziului din localitatea Crasna, condus de domnul Ștefan Mitric, am avut marea onoare să prezint volumul „Crasna Bucovinei” (3) de Nicolae Motrescu. Pe parcursul veacurilor crăsnenii au știut să îmbogățească și să păstreze odoarele folclorice, datinile și obiceiurile, iar în vremurile de restriște au creat o autonomie sufletească de necucerit. Volumul 3 ca și celelalte două, sunt un monument spiritual al Crasnei. Dar, pentru a vă cointeresa să căutați cartea, vă dau mai jos „Cuvântul de însoțire” pe care la-m inserat în deschiderea volumului, pregătindu-l pentru tipar împreună cu soția-crăsneancă Marina, paginatoarea Elena Ovaciuc și editura „Drukart” din Cernăuți, la tipografia căreea am tipărit-o. A fost o mare răspundere, dar și onoare pentru mine. Primele două volume sunt însoțite de marele istoric și folclorist Dumitru Covalciuc, iar mai bine decât dânsul n-ar fi făcut-o nimeni...
Cuvânt de însoțire
„Crasna Bucovinei” (3) este, în primul rând, împlinirea visului și dorinței autorului ei, a regretatului pedagog și patriot Nicolae Motrescu, de la moartea căruia s-au împlinit 10 ani în data de 17 martie 2018. Este al treilea volum pe care autorul îl consacră pitoreștii localități de la poalele Carpaților, care a conservat în sine vechi și frumoase obiceiuri și datini românești, iar spiritul patriotic al localnicilor nu a permis și nici nu permite să le direagă alții borșul cu smântâna lor. Se vor așa, cum i-a dat Dumnezeu aici, la poale de munte, cu necazurile și bucuriile care i-au însoțit peste veacuri, fie pe vremuri grele, fie când i-a mângâiat îngerul păzitor pe creștet.
„Crasna Bucovinei” (1) care a inclus în sine aproape trei sute de pagini de publicistică inedită despre oamenii satului, indiferent de starea socială și mesirie, a văzut lumina tiparului în anul 2006, iar „Crasna Bucovinei” (2), a apărut la un an de zile după prima, în 2007 și a cuprins în peste 500 de pagini de folclor „o suită de texte preluate de Nicolae Motrescu din diverse culegeri publicate mai cu seamă în veacul trecut, dar şi în primii ani ai mileniului III, însoţită de creaţii orale pe care le pune pentru prima dată în circulaţie, propunându-le receptării, prefigurează o veritabilă antologie folclorică sau, mai precis, monografia folclorică a Crasnei”, - scrie în cuvântul de însoţire la volum marele istoric şi cercetător al fenomenului arborosean Dumitru Covalciuc. În aceeaşi prefaţare a cărţii, Preşedintele Societăţii culturale „Arboroasa”, adresează autorului un îndemn firesc cu care încheie: „La muncă, frate Nicolae! Să-ţi dea Domnul putere ca să poţi înjgheba şi cel de-al treilea volum din „Crasna Bucovinei”, cuprinzând, aşa cum ar fi şi firesc, folclorul muzical din fermecătoarea dumitale aşezare!”.
Dar nu a fost să fie. Exact la un an după apariţia celui de-al doilea volum, patriotul Nicolae din familia Motreştilor se stinge subit. Însă acest an nu-l pierde înzadar, ci ţine cont de îndrumările lui Dumitru Covalciuc, care a stimat foarte mult această familie, a fost coleg de serviciu cu poetul ucis de comunişti Ilie Motrescu. Datorită preşedintelui Societăţii „Arboroasa”, am cunoscut şi eu familia Motrescu încă în tinereţe, fiind deja înrudit cu crăsnenii prin casătoria mea cu susanca Marina a lui George şi a Olgăi Popescu. Dat fiind acest fapt, în aproape 30 de ani am participat la toate felurile de obiceiuri de familie şi tradiţii crăsnene, m-am aflat deseori în epicentru lor savurându-le şi căutând să înţeleg sensurile delicate, căci ele, de cele mai multe ori, au purtat mesajul principal.
Nicolae Motrescu lasă surorii sale Maria manuscrisul volumului de faţă, cel de-al treilea al lucrării „Crasna Bucovinei”, şi cu limbă de moarte o roagă să-l editeze. „Era pregătit cam în raport de 70 la sută, dar am ţinut să-l completez, să fac ceea ce m-a rugat fratele Nicolae. Toate meritele sunt ale lui. Şi să fiu sinceră, tot el mi-a spus că şi această carte, ca și primele două, trebuie să fie prefaţată de Dumitru Covalciuc, dar şi pe el l-a luat Dumnezeu dintre noi, după ce îmi promisese că va scrie prefaţa”, - mi-a spus doamna Maria Popescu, sora autorului cărţii, care întreaga viaţă şi-a consacrat-o pedagogiei, altoindu-le copiilor dragostea faţă de limba română la şcoala din sat. De câteva ori m-a rugat să înţeleg că toate meritele sunt ale fratelui. Am înţeles. Dar e lesne de înţeles şi faptul, că dacă regretații Nicolae, Ilie, Ştefan, toţi oameni de vază în istoria Crasnei şi a Bucovinei şi care mult prea devreme au plecat dintre noi nu ar fi avut o asemenea soră, cum le-a dat-o şi le-o ţine Dumnezeu pe Maria, multe lucruri iniţiate de ei au fi fost date uitării.
Actualul orăşel Crasna care contopeşte în sine vechile aşezări româneşti Crasna-Putna şi Crasna-Ilschi, denumite după apartenenţa lor la o vreme, mănăstirească şi boierească, pare a fi un izvor artezian de folclor, tradiţii şi obiceiuri populare. Plus de aceasta, Crasna a avut parte de oameni cu scaun la cap, care şi-au dat seama la timp de valorile naţionale pe care le poartă consătenii lor în suflet şi au ştiut ca la vremea cuvenită să nu permită adevăratelor surse de folclor, numiţi în acestă mare şi de valoare ştiinţă informatori folclorici, să plece în ţărâna baştinei înainte de a le trece pe hârtie. Printre aceştea se numără şi familia Motrescu, care pe lângă aşa folclorişti ca Simion Florea Marian, Alexandru Voievidca, Ilie E.Torouţiu, mai încoace – Dumitru Covalciuc, Grigore Bostan, Maria Iliuţ, lasă generaţiilor viitoare valori incontestabile moştenite din străbuni, care sunt, pentru a câta oară spun acest lucru!, o dovadă certă şi necombătută a dăinuirii noastre pe aceste plaiuri nu de sute, ci de mii de ani.
Volumul III din „Crasna Bucovinei” începe cu o descriere a nunţii de odinioară din localitate cu un lux de amănunte care te face să pătrunzi în atmosfera acelor oraţii, să le savurezi întocmai aşa cum au fost ele cu o sută sau mai mulţi de ani în urmă. Începând cu vestirile din biserică, starostia, coaserea costimelor naţionale de nuntă, luarea zestrei şi terminând cu desfacerea miresei şi jocul „Bătrâneasca” cu strigături şi chiuituri, care îi trece pe tineri în rândurile gospodarilor din sat, îndemnându-i să uite de bucuriile şi frumuseţile vieţii de holtei şi de fetit: „De azi, Ilenuţă hăi, /Ia-ţi gândul de la flăcăi/ Îi purta un tulpănel/ Şi-i căta de bărbăţel/.
Nu lipsesc din carte cântecele petrecere, de dragoste, de dor, de jale. Toate sunt caracteristice vieţii omeneşti şi prin toate au trecut şi crăsnenii. Ei s-au bucurat şi şi-au alinat durerea prin cântec, joc şi muncă. Iar una dintre îndeletnicirile de bază ale crăsnenilor, aidoma oricăror aşezări de la poale de munţi, printre altele, ce ţin de valorificarea resurselor naturale, a fost oieritul. Această îndeletnicire stă la temelia existenţei poporului nostru. Atunci când alte popoare încă erau barbare, înaintaşii noştri purtau cojoace din lână albă, mâncau brânză şi beau lapte de oaie. Iar balada „Mioriţa” este, de fapt, o carte de vizită a poporului nostru. Şi nu cred că exagerez, spunând că voievozii noştri, cu laptele şi haina de oaie au câştigat sute de bătălii, apărându-şi pământul. Relatările despre ciobănitul crăsnean inclus în acest volum te plasează în acea atmosferă dătătoare de viaţă. Citind relatările baciului Anton Pleşca, înţelegi de ce, cu toate greutăţile, pericolul, osteneala prin care trece, un baci sau un cioban aşteaptă din nou primăvara pentru a urca în crestele Carpaţilor: acolo e libertate, e linişte, eşti mai aproape de Dumnezeu. Dar cât e de frumos când citeşti cartea şi găseşti nume cunoscute, oameni pe care i-ai cunoscut. Suntem oameni, deci suntem emotivi şi aşa se întâmpla când citeam manuscrisul şi se făcea să întâlnesc în povestirile lui Anton Pleşca faptul că după război „... a fost la stână cioban. Baci era Ştefan Popescu, stâna fiind pe Valea Cuţului”, iar acesta e tatăl socrului meu, care, Dumnezeu să-l ierte, nu odată mi-a povestit despre cei 18 ani ai săi de baci la stână.
Un alt personaj din carte este şi Tanasă Gherman. Şi pe el l-am cunoscut personal, căci tot deja eram înnemurit. Era un om deosebit. De la casa lui, mi-au povestit crăsnenii, ani şi ani de-a rândul s-a pornit Malanca din Sus. I-a plăcut acest lucru până la nebunie. Nu-l deranjau nici cheltuielile, nici gălăgia, nimic pe lume, numai să vadă renumiţii urşi crăsneni în curtea casei sale, regii să-i joace Hora Unirii, iar el nu ezita să le ureze tuturor câte o urătură deochiată pe care o ascultai deseori cu lacrimi în ochi de râsete şi voie bună. Şi una din urăturile sale de excepţie completează volumul de faţă.
Dacă să revenim la talentul povestitorilor, atunci s-o pomenim măcar pe Veronica Percic – o femeie neştiutoare de carte, însă cu o memorie fenomenală. Un exemplu elocvent de transmitere a operelor folclorice „din gură în gură”, anume aşa cum au ajuns la noi din adâncul veacurilor. Ferice de cei care au ştiut să-l scrie şi să-l lase şi altora care vor dori să-l cunoască.
Scrierea acestui „Cuvânt de însoţire” m-a adus încă odată în familia Motrescu din Crasna pentru a simţi aceleaşi emoţii pe care le-am avut atunci, în 2002, când le-am adus acasă de la tipografie cartea fratelui lor ucis Ilie, întitulată „Cântarea Carpaţilor”, foarte mulţi ani interzisă şi pe care după prăbuşirea comunismului, din străduinţa acestei familii, am avut marea onoare s-o editez la Hliboca. Această cântare a continuat-o întrega familie îndurerată pe parcursul deceniilor, având aceeşi cauză ca şi fratele lor. Este o familie demnă de laudă şi pomenire.
Credeţi că în Crasna s-a terminat folclorul? Nu! Şi dacă se va termina, se va naşte altul, nou. Căci aşa sunt ei. De aceea este loc şi pentru volumul IV.
„Crasna Bucovinei” (3) este, în primul rând, împlinirea visului și dorinței autorului ei, a regretatului pedagog și patriot Nicolae Motrescu, de la moartea căruia s-au împlinit 10 ani în data de 17 martie 2018. Este al treilea volum pe care autorul îl consacră pitoreștii localități de la poalele Carpaților, care a conservat în sine vechi și frumoase obiceiuri și datini românești, iar spiritul patriotic al localnicilor nu a permis și nici nu permite să le direagă alții borșul cu smântâna lor. Se vor așa, cum i-a dat Dumnezeu aici, la poale de munte, cu necazurile și bucuriile care i-au însoțit peste veacuri, fie pe vremuri grele, fie când i-a mângâiat îngerul păzitor pe creștet.
„Crasna Bucovinei” (1) care a inclus în sine aproape trei sute de pagini de publicistică inedită despre oamenii satului, indiferent de starea socială și mesirie, a văzut lumina tiparului în anul 2006, iar „Crasna Bucovinei” (2), a apărut la un an de zile după prima, în 2007 și a cuprins în peste 500 de pagini de folclor „o suită de texte preluate de Nicolae Motrescu din diverse culegeri publicate mai cu seamă în veacul trecut, dar şi în primii ani ai mileniului III, însoţită de creaţii orale pe care le pune pentru prima dată în circulaţie, propunându-le receptării, prefigurează o veritabilă antologie folclorică sau, mai precis, monografia folclorică a Crasnei”, - scrie în cuvântul de însoţire la volum marele istoric şi cercetător al fenomenului arborosean Dumitru Covalciuc. În aceeaşi prefaţare a cărţii, Preşedintele Societăţii culturale „Arboroasa”, adresează autorului un îndemn firesc cu care încheie: „La muncă, frate Nicolae! Să-ţi dea Domnul putere ca să poţi înjgheba şi cel de-al treilea volum din „Crasna Bucovinei”, cuprinzând, aşa cum ar fi şi firesc, folclorul muzical din fermecătoarea dumitale aşezare!”.
Dar nu a fost să fie. Exact la un an după apariţia celui de-al doilea volum, patriotul Nicolae din familia Motreştilor se stinge subit. Însă acest an nu-l pierde înzadar, ci ţine cont de îndrumările lui Dumitru Covalciuc, care a stimat foarte mult această familie, a fost coleg de serviciu cu poetul ucis de comunişti Ilie Motrescu. Datorită preşedintelui Societăţii „Arboroasa”, am cunoscut şi eu familia Motrescu încă în tinereţe, fiind deja înrudit cu crăsnenii prin casătoria mea cu susanca Marina a lui George şi a Olgăi Popescu. Dat fiind acest fapt, în aproape 30 de ani am participat la toate felurile de obiceiuri de familie şi tradiţii crăsnene, m-am aflat deseori în epicentru lor savurându-le şi căutând să înţeleg sensurile delicate, căci ele, de cele mai multe ori, au purtat mesajul principal.
Nicolae Motrescu lasă surorii sale Maria manuscrisul volumului de faţă, cel de-al treilea al lucrării „Crasna Bucovinei”, şi cu limbă de moarte o roagă să-l editeze. „Era pregătit cam în raport de 70 la sută, dar am ţinut să-l completez, să fac ceea ce m-a rugat fratele Nicolae. Toate meritele sunt ale lui. Şi să fiu sinceră, tot el mi-a spus că şi această carte, ca și primele două, trebuie să fie prefaţată de Dumitru Covalciuc, dar şi pe el l-a luat Dumnezeu dintre noi, după ce îmi promisese că va scrie prefaţa”, - mi-a spus doamna Maria Popescu, sora autorului cărţii, care întreaga viaţă şi-a consacrat-o pedagogiei, altoindu-le copiilor dragostea faţă de limba română la şcoala din sat. De câteva ori m-a rugat să înţeleg că toate meritele sunt ale fratelui. Am înţeles. Dar e lesne de înţeles şi faptul, că dacă regretații Nicolae, Ilie, Ştefan, toţi oameni de vază în istoria Crasnei şi a Bucovinei şi care mult prea devreme au plecat dintre noi nu ar fi avut o asemenea soră, cum le-a dat-o şi le-o ţine Dumnezeu pe Maria, multe lucruri iniţiate de ei au fi fost date uitării.
Actualul orăşel Crasna care contopeşte în sine vechile aşezări româneşti Crasna-Putna şi Crasna-Ilschi, denumite după apartenenţa lor la o vreme, mănăstirească şi boierească, pare a fi un izvor artezian de folclor, tradiţii şi obiceiuri populare. Plus de aceasta, Crasna a avut parte de oameni cu scaun la cap, care şi-au dat seama la timp de valorile naţionale pe care le poartă consătenii lor în suflet şi au ştiut ca la vremea cuvenită să nu permită adevăratelor surse de folclor, numiţi în acestă mare şi de valoare ştiinţă informatori folclorici, să plece în ţărâna baştinei înainte de a le trece pe hârtie. Printre aceştea se numără şi familia Motrescu, care pe lângă aşa folclorişti ca Simion Florea Marian, Alexandru Voievidca, Ilie E.Torouţiu, mai încoace – Dumitru Covalciuc, Grigore Bostan, Maria Iliuţ, lasă generaţiilor viitoare valori incontestabile moştenite din străbuni, care sunt, pentru a câta oară spun acest lucru!, o dovadă certă şi necombătută a dăinuirii noastre pe aceste plaiuri nu de sute, ci de mii de ani.
Volumul III din „Crasna Bucovinei” începe cu o descriere a nunţii de odinioară din localitate cu un lux de amănunte care te face să pătrunzi în atmosfera acelor oraţii, să le savurezi întocmai aşa cum au fost ele cu o sută sau mai mulţi de ani în urmă. Începând cu vestirile din biserică, starostia, coaserea costimelor naţionale de nuntă, luarea zestrei şi terminând cu desfacerea miresei şi jocul „Bătrâneasca” cu strigături şi chiuituri, care îi trece pe tineri în rândurile gospodarilor din sat, îndemnându-i să uite de bucuriile şi frumuseţile vieţii de holtei şi de fetit: „De azi, Ilenuţă hăi, /Ia-ţi gândul de la flăcăi/ Îi purta un tulpănel/ Şi-i căta de bărbăţel/.
Nu lipsesc din carte cântecele petrecere, de dragoste, de dor, de jale. Toate sunt caracteristice vieţii omeneşti şi prin toate au trecut şi crăsnenii. Ei s-au bucurat şi şi-au alinat durerea prin cântec, joc şi muncă. Iar una dintre îndeletnicirile de bază ale crăsnenilor, aidoma oricăror aşezări de la poale de munţi, printre altele, ce ţin de valorificarea resurselor naturale, a fost oieritul. Această îndeletnicire stă la temelia existenţei poporului nostru. Atunci când alte popoare încă erau barbare, înaintaşii noştri purtau cojoace din lână albă, mâncau brânză şi beau lapte de oaie. Iar balada „Mioriţa” este, de fapt, o carte de vizită a poporului nostru. Şi nu cred că exagerez, spunând că voievozii noştri, cu laptele şi haina de oaie au câştigat sute de bătălii, apărându-şi pământul. Relatările despre ciobănitul crăsnean inclus în acest volum te plasează în acea atmosferă dătătoare de viaţă. Citind relatările baciului Anton Pleşca, înţelegi de ce, cu toate greutăţile, pericolul, osteneala prin care trece, un baci sau un cioban aşteaptă din nou primăvara pentru a urca în crestele Carpaţilor: acolo e libertate, e linişte, eşti mai aproape de Dumnezeu. Dar cât e de frumos când citeşti cartea şi găseşti nume cunoscute, oameni pe care i-ai cunoscut. Suntem oameni, deci suntem emotivi şi aşa se întâmpla când citeam manuscrisul şi se făcea să întâlnesc în povestirile lui Anton Pleşca faptul că după război „... a fost la stână cioban. Baci era Ştefan Popescu, stâna fiind pe Valea Cuţului”, iar acesta e tatăl socrului meu, care, Dumnezeu să-l ierte, nu odată mi-a povestit despre cei 18 ani ai săi de baci la stână.
Un alt personaj din carte este şi Tanasă Gherman. Şi pe el l-am cunoscut personal, căci tot deja eram înnemurit. Era un om deosebit. De la casa lui, mi-au povestit crăsnenii, ani şi ani de-a rândul s-a pornit Malanca din Sus. I-a plăcut acest lucru până la nebunie. Nu-l deranjau nici cheltuielile, nici gălăgia, nimic pe lume, numai să vadă renumiţii urşi crăsneni în curtea casei sale, regii să-i joace Hora Unirii, iar el nu ezita să le ureze tuturor câte o urătură deochiată pe care o ascultai deseori cu lacrimi în ochi de râsete şi voie bună. Şi una din urăturile sale de excepţie completează volumul de faţă.
Dacă să revenim la talentul povestitorilor, atunci s-o pomenim măcar pe Veronica Percic – o femeie neştiutoare de carte, însă cu o memorie fenomenală. Un exemplu elocvent de transmitere a operelor folclorice „din gură în gură”, anume aşa cum au ajuns la noi din adâncul veacurilor. Ferice de cei care au ştiut să-l scrie şi să-l lase şi altora care vor dori să-l cunoască.
Scrierea acestui „Cuvânt de însoţire” m-a adus încă odată în familia Motrescu din Crasna pentru a simţi aceleaşi emoţii pe care le-am avut atunci, în 2002, când le-am adus acasă de la tipografie cartea fratelui lor ucis Ilie, întitulată „Cântarea Carpaţilor”, foarte mulţi ani interzisă şi pe care după prăbuşirea comunismului, din străduinţa acestei familii, am avut marea onoare s-o editez la Hliboca. Această cântare a continuat-o întrega familie îndurerată pe parcursul deceniilor, având aceeşi cauză ca şi fratele lor. Este o familie demnă de laudă şi pomenire.
Credeţi că în Crasna s-a terminat folclorul? Nu! Şi dacă se va termina, se va naşte altul, nou. Căci aşa sunt ei. De aceea este loc şi pentru volumul IV.
Nicolae Şapcă,Mulţi ani vicepreşedinte şi editor al Societăţii culturale „Arboroasa” din reg. Cernăuţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu