Mihai Hanganu

 

Data nașterii: 12 noiembrie 1946, comuna Hânţeşti, jud. Suceava, profesor de matematică, economist, poet, prozator.

A lucrat 45 ani în domeniul administrației publice locale, asistenței sociale și protecției copilului. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Din anul 1987 locuieşte în Piatra Neamţ. A absolvit mai multe facultăţi. Facultatea de Matematică din cadrul Institutului Pedagogic Suceava, Facultatea de Management din cadrul ASE Bucureşti şi Facultatea de Studii Economice și Social – Politice la Academia “Ştefan Gheorghiu” – Bucureşti, studii post universitare în domeniul Managementului instituţiilor publice, A.S.E.Bucureşti.

A debutat în anul 2004 cu volumul de versuri “Nostalgii” (Iaşi, Editura Universitas XXI), publicând până în prezent (2020) 20 volume:

-       Bucoavnele Bucolicei Bucovine – versuri (Editura Dram Art XXI, Iaşi, 2005);

-       Apa Regală – versuri (Editura Universitas XXI, Iaşi, 2006);

-       Fractalia – versuri (Editura Universitas XXI, Iaşi, 2007);

-       Constelaţia Destinelor – proză (Editura Universitas XXI, Iaşi, 2008);

-       Bombe cu efect întârziat – proză (Editura Universitas XXI, Iaşi, 2008);

-       Crai Nou – versuri (Editura Universitas XXI, Iaşi, 2009);

-       Fleacuri – versuri (Editura Timpul, Iaşi, 2009);

-       Sub Judecata Timpului – proză (Editura SAMIA, Iaşi, 2010);

-       Nemuritorii – proză (Editura SAMIA, Iaşi, 2010);

-       Judecata de Apoi a Românului – versuri (Editura SAMIA, Iaşi, 2010);

-       Desculţ prin roua poemelor – versuri (Editura Universitas XXI, Iaşi, 2011);

-       Hoinar printre cuvinte – versuri (Editura Universitas XXI, Iaşi,2012);

-       Taina Şoaptelor – versuri (Editura Timpul, Iaşi, 2013);

-       Cutreierand prin Amintiri – versuri ( Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2014);

-       Avatarul Roșu (Enigma Crucii de sub Toaca) – roman (Editura Andvertising, București, 2015).

-       Roua din Vatra – versuri (Editura Limes, Cluj, 2016)

-       La hotarele copilăriei – versuri (Editura Nona, 2017)

-       Roze și urzici – versuri (Editura Vasiliana ’98, 2018)

-       Aforisme si ... alte poezii! (Editura Vasiliana ’98, Iaşi,2020)

 În anul 2018 i s-a conferit titlul de „Cetățean de onoare” al comunei Hănțești.

Referințe critice:

“Originar din ţara de sus, ţara fagilor de odinioară, Mihai Hanganu este fascinat de forţa şi puritatea naturii, de lumea satului, de ciclul sacru al anotimpurilor, de cutumele neştirbite, de logosul iniţial, de bucuria vieţii de zi cu zi, de sentimentul apartenenţei etnice, de dragostea pentru adevăraţii înaintaşi ai neamului, de nepătrunsurile metafizicului şi de fiorul discret al credinţei strămoşeşti, de tot ceea ce simte şi receptează altfel decât mulţi dintre congenerii săi, el fiind tributar izvoarelor de la care a băut apa dintâi, prispei pe care s-a odihnit, porţii ţărăneşti pe care a ieşit spre sat, plaiului din care a primit germenii culturii fundamentale, frumoasei Bucovine, munţilor de care se apropie odată cu vârsta, oamenilor şi lumii pe care o descoperă pas cu pas, sensibilităţii sufletului pe care începe să şi-l afle, pentru totdeauna” – Constantin Dram

„Într-o vreme când poezia e interesată de sintagme, de asonanţe, de dizarmonii, Mihai Hanganu scrie o poezie cu cuvinte. Acordurile pot fi minore, dar nostalgia nu poate fi trăită (şi scrisă) decât într-un asemenea registru tonal”.  Lucian Strochi

“Poemele lui Mihai Hanganu scrise de-a lungul timpului pot fi grupate cel puţin în două registre: poemele unui răzvrătit social şi poemele unui neoromantic încrezător în destinul poetului şi al poeziei. Cu o sensibilitate lirică autentică, poetul e un răzvrătit împotriva ordinii sociale, a realităţii agresive, a tot ceea ce atacă naturalul, autenticitatea. Temperamental, ditirambic, beneficiind din plin de ironie şi chiar de un sarcasm vitriolard, poetul realizează, în lirica Grigore Alexandrescu, Eminescu din Scrisori şi Epigonii, Goga, Păunescu, profunde meditaţii lirice pe teme sociale… Prin temele mari atacate, prin judecăţile (de azi şi de apoi), prin perfecta mânuire a pamfletului şi a satirei, Mihai Hanganu este o voce originală a poeziei civice de la noi”

– Daniel Corbu.

Bună ziua, viaţă

 

Te salut, din nou, viaţă.

Astăzi cere de la mine tot ce vrei,

Dar să vii şi mâine dimineaţă,

În haine noi din zona Bucovinei.

 

Voi sădi în tine, în fiecare zi, un fag,

Să crească falnic în frumoasa ta grădină,

La umbra lui să mă aşez cu drag,

Şi să gândesc la tine Bucovină.

 

Dacă fiecare om va răsădi ca mine,

Şi va înfige în pământul tău o rădăcină,

Atunci să ştii că-n vremea care vine,

Vei fi cu mult mai mare Soră Bucovină.

 

Dorinţa străbunilor

 

Bucovină, ţară a fagilor,

Îţi văd spinarea greoaie

Tivită cu vârfuri de brad.

Spre tine curg în şuvoaie,

Privirile nevinovate ale copiilor,

Care nu ştiu că mai ai o soră,

Şi un cumnat, în sud, la Ţarigrad.

 

Ne vom ruga la altarele lumii.

Le vom spune cât eşti de frumoasă

Şi cât de mult doresc străbunii,

Să-ţi vină sora iarăşi acasă.

 

Sărbătoare în Ponoare

 

În sufletul meu cresc fagi,

La piept strâng flori rare,

Crescute cu grijă în iarba din Ponoare,

Ţinut mioritic din trupul Bucovinei dragi.

Aici, în intimitatea naturii,

Dimineaţa,

Pământul tresare la fiecare şoaptă.

Păşesc cu sfială şi mângâi roua,

Să n-o trezesc din somn

Înaintea razelor solare.

În puterea zilei,

La întâlnirea florilor

Cu legendele Moldovei,

Rămân cu ele în sărbătoare,

Până spre seară,

Când, ecoul pădurii,

Aduce ruga strămoşilor,

Pentru cinstirea naturii

Şi puritatea slovei.

 

Femeia din icoană

 

În nordul Moldovei

Femeile dorm în icoane.

Culorile curcubeului

Au migrat în frescă.

Hergheliile soarelui

Pasc în Pietrele Doamnei.

Floarea de colţ

Se ascunde trecătorului.

Albul şi Negrul

S-au împăcat.

Legendarul albastru

A cucerit universul.

Peste toate,

Tronează omul,

Trup misterios

Din trupul Bucovinei.

 

Visul

 

Mai vino iarăşi zână, cu părul tău bălai,

Mai vino şi dezleagă cifrul, al Bucovinei grai,

Sub raza ta-nsoreşte străbunul nostru plai,

Coboară pe pământ surâsul, din chipul care-l ai.

 

 

Lasă-n umbra nucului bătrân tristeţea,

Pune-ţi în valoare glasul, statutul şi blândeţea,

Leapădă-ţi în ceruri titlul, rangul şi nobleţea,

Vino lângă noi şi dă-ne, veşnic, de astăzi tinereţea.

 

 

Umblă printre oameni si crede ce le spui,

Priveşte-ne în faţă, cu ochii tăi căprui,

Alungă tristul nopţii, când sunt al nimănui,

Serveşte-mi dimineaţa, dulceaţă de gutui.

 

 

Constat cum noaptea cade, sub cerul luminos,

Aud cântând cocoşii, cu glasul lor duios,

Acesta-i visul vieţii, e visul cel frumos,

Mă simt un om mai liber şi mult mai norocos.

 

ACASĂ

 

Azi am fost în Bucovina,

La Suceava şi mai sus,

Să mai văd din nou grădina

Şi părinţii ce s-au dus.

 

M-am oprit întâi la poartă

Să mă-nchin în faţa ei,

Mirosea a pâine coaptă

Şi eram cu fraţii mei.

 

Am rugat apoi pe zâna,

Ce mi-a fost în viaţă scut,

Să-mi arate, iar, fântâna,

Locului când m-am născut.

 

În cerdac, pe prispa casei,

M-a prins dorul de trecut,

Văd şi-acuma chipul mamei

Drag şi blând ce l-a avut.

 

În pridvorul vechii case

Aud pasul ei mărunt,

Iar din pozele frumoase

Admir părul ei cărunt.

 

În această nostalgie

Mă ciupesc să mă trezesc,

Unde eşti, copilărie,

Cu banalul tău firesc?

 

ŞTEFAN CEL MARE, CEL TARE, CEL SFÂNT

 

Cândva, pe plai moldovenesc,

Ţinut râvnit de migratori,

Trăia un domn, din os domnesc,

Şi unic între sori.

 

Total legat de vechea glie,

Viteaz vestit, ca şi un zeu,

Mai crud şi aspru la mânie

Şi credincios în Dumnezeu.

 

Un gospodar cum nu găseşti

Cât ai cuprinde în priviri,

Părtaş la fapte mai lumeşti

Şi ziditor de mănăstiri.

 

Iubit de masa de răzeşi,

Temut de neamul de tătar,

Necruţător faţă de leşi

Şi paznic sigur la hotar.

 

Ascultător, dar nu supus,

Lucid în treburi de tratate,

Cu faimă mare în apus

Şi ctitor de cetate.

 

Prin fapte bune a domnit,

Statornic în al său cuvânt,

Cel Mare-n timp el s-a numit

Şi-a devenit „Cel Sfânt”.

 

Mereu cu paloşul în mână,

În scaunul domnesc sau în şea călare,

Moldova i-a rămas stăpână

Şi-l ţine viu deşi el moare.

 

În veci de veci nu vom uita

Trecutu-i glorios de domnitor,

Pecetea lui mereu va sta

Pe orice chip învingător.

 

În an aniversar noi îl slăvim,

Eternă-i fie fapta vitejească,

Ca voievod măreţ, sublim,

Pe vatra noastră strămoşească.

 

S-au scurs deja cinci sute ani

Şi câţi or să mai treacă,

El va rămâne printre fani,

Nu-i altul să-l întreacă.

 

Te iubim, Ştefan cel Mare,

Că eşti bun şi că eşti sfânt,

La trecutu-ţi pentru care

Ne-nchinăm pân-la pământ.

 

Saltă-n noi astăzi mândria

C-ai domnit fără pricină,

Aprig apărându-ţi glia,

Plai moldav şi-o Bucovină.

 

Iar acum, urmaşii tăi

Evocăm a ta izbândă,

Ducem vestea peste văi,

Ţara toată s-o cuprindă.