Vezi aici 7 videoclipuri : https://www.youtube.com/watch?v=Cp8mRYSiuTU&list=PLOQqVtnkhWmincis3flz5iBrUNvsiTfAf&fbclid=IwAR3NjXnqEcDFtDbpDNle470JB3JH1LsXB8c4Pb1XKEuZhqCYT54E240DX8I
Luni în Aula „Grigore
Bostan” de la facultatea de Filologie a Universității naționale „Iurii
Fedcovyci” din Cernăuți a avut loc o lansare
academică de carte. În fața studenților de la Catedra de filologie română și
clasică, a profesorilor de aici și de la Gimnaziul „Alexandru cel Bun”, în
prezența reprezentanților presei de limbă română nord bucovinene a fost lansată
cartea de poezie a poetei din Vatra Dornei Paraschiva Abutnăriței — o personalitate nelipsită din viața culturală
a românilor din regiunea Cernăuți, desfășurând o activitate absolut
dezinteresată împreună cu soțul Ioan Autnăriței, colonel (r) și cercetător al
istoriei Bucovinei.
Acest cuplu este unul
științific și deosebit de activ în viața culturală a vechii noastre
provincii istorice, dat fiind faptul că doamna Parschiva este președinta
Filialei „Arboroasa” Vatra Dornei a Asociației „Pro Basarabia și Bucovina”, iar
domnul Ioan — președinte al Filialei Vatra Dornei a Societății pentru Cultură
și Literatură Română în Bucovina cu sediul la Rădăuți. Pe lângă activitatea lor
publică, scriu cărți, monografii, studii literare și istorice, cunoscute de cei
care se interesează atât în partea de sud, cât și cea de nord a Bucovinei.
Volumul de poezie
„Nisipul din clepsidra albastră” al Paraschivei Abautnăriței a apărut la
editura „DrukArt” cu sprijinul editorului
Nicolae Șapcă și este al doilea care
a văzut lumina tiparului la Cernăuți, după „Târziu, timpul cuvintelor”, apărut în 2010
la „Zelena Bukovyna” cu aceeași consiliere editorială a lui Șapcă. În acest
deceniu, autoarea a scos alte volume apărute în România.
Lora Bostan, prof.
doc. universitar, care a moderat acestă întâlnire în cadrul academic
universitar, a prefațat carte de versuri „Nisipul din clepsidra albastră”care a
fost lansată. Cuvânt introductiv științific poartă un titlu profund filozofic („Alergând
după timp”) și este extras din poeziile Paraschivei Abatnăriței. În profuzimea
analizei poeziilor poetei dornene, doamna Bostan scrie în fonalul cuvântului
introductiv: ”Poeta aude cu
acuitate și ritmurile timpului care sunt racordate cu măiestrie la mișcările
sufletești. Dăinuirea în timp ne sugerează continuarea ființării noastre,
esențializarea vieții rezistente în fața încercărilor, dorința de a îmbogăți
timpul cu momente minunate și de a opri vremurile cu durere: Noian de vânturi și de ploi / Aduc
zăpezile-napoi / Cum să le-opresc, în care gări? / Să le trimit în patru zări /
Să se împrăștie, pe rând, /Să nu rămână nici în gând/ Nici în tristețile din
noi, / Noian de vânturi și de ploi... (Împotriva
timpului)
Deducem
două motive centrale care par să domine în poezia din volumul Nisipul din clepsidra albastră: unul
simbolizând statornicia spiritualității noastre, marcată de perindarea
generațiilor și a faptelor, celălalt – cântecul, zborul liber spre înalt, iar
întregul act liric, nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la
capăt, față de acel Tot (expresia lui Lucian Blaga).
Citind
cartea Nisipul din clepsidra albastră,
savurăm versurile care curg când lin, când zgomotos, ca apa izvorului de munte
ce se închină Frumoasei Bucovine”.
Vorbind
în fața celor prezenți, poetul și editorul Nicolae Șapcă mai întâi a povestit
despre vechea prietenie de suflet legată cu acestă familie, exprimându-se că a
fost o onoare pentru el să contribuie la editarea cărților Paraschivei
Abutnăriței la Cernăuți. Nicolae Șapcă însoțește acestă carte de poezie și cu o
postfață întitulată „Primăvara sufletului ei”, din care a dat citire doar unui
mic fragment în care o descrie pe autoare: „Cine dorește s-o găsească pe profesoara și poeta
Paraschiva Abutnăriței, s-o caute în Primăvară. Ea e acolo! Acolo am găsit-o și
eu. Chiar dacă m-am întâlnit cu dumneaei pentru prima oară într-o toamnă. Sau
într-o iarnă? Nu mai țin minte. Dar știu că nu mi-a trebuit s-o caut prea mult,
căci am găsit-o în Primăvară: în primăvara familiei, în primăvara casei, a
grădinii cu flori. Am găsit-o în primăvara poeziei, în primăvara limbii române,
în primăvara Țării. Toate acestea alcătuiesc Primăvara sufletului ei!”. Apoi a citit și o poezie de poeta dorneană dedicată
memoriei lui Grogore Bostan, menționând că „este convins că profesorul și
conducătorul său științific de la Facultate, nu numai îl privește din portretul
din Aula care-i poartă numele, ci îl și aude de acolo, de Sus”.
Poetul
și ziaristul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura și Literatura
Română în Bucovina „Mihai Eminescu” (Cernăuți), de această dată și în funcție
de cadru didactic universitar, a povestit despre fructuoasa colaborare a
familiei Abutnăriței cu Societatea pe care o conduce de mai mulți ani, aceștea
fiind prezenți mai la toate activitățile culturale organizate în regiunea
Cernăuți de Societatea „Mihai Eminescu” și nu numai. Paraschiva și Ioan
Abutnăriței sunt o prezență constantă la omagierea victimelor de la Fântâna
Albă, la Sărbătoarea națională „Limba noastră cea română”, „Florile dalbe” și
altele. Vasile Bâcu și-a îndrumat studenții să scrie eseuri pe oricare temă
doresc, acesta însă să fie inspirată din cartea care se lansa.
Cu
emoție a vorbit în fața auditoriului și autoarea cărții Parschiva Abutnăriței,
prezentând celor prezenți și alte culegeri pe care le-a scris și editat,
acestea fiind nu numai versuri și și studiile monografice la care a trudit ani
de zile, unele dintre acestea lăsându-le la Catedră. Autoarea a mulțumit pentru
sprijin și organizare tuturor prietenilor de la Cernăuți, i-a îndrumat pe studenți,
ca profesoară de română cu vechime de muncă de o viață, să-și iubească, limba,
neamul și... Cernăuțiul, care este un oraș deosebit de frumos și drag
sufletului ei.
Nicolae
Hauca.
Fotografii
și materiale video de autor.
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10213862364624843&type=3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu