11 feb. 2014

UNIUNEA INTERREGIONALĂ „COMUNITATEA ROMÂNEASCĂ DIN UCRAINA”


APEL

Stimaţi compatrioţi! Iubiţi fraţi şi surori!

Fiind fiii şi fiicele Neamului Românesc din Ucraina şi purtătorii aceleiaşi istorii şi limbi, indiferent cum ne numim – români, moldoveni sau volohi, - suntem cu toţii îngrijoraţi de agravarea situaţiei social-politice din ţară, când diverse forţe recurg la acte de violenţă, care pot duce la tensionarea relaţiilor interetnice şi interconfesionale, sau – şi mai rău! – la declanşarea unui conflict sângeros care ar putea genera un război civil, ce ar pune în pericol însăşi existenţa Ucrainei ca stat independent şi suveran, pe care-l dorim cu toţii nu numai membru asociat, ci şi membru plenipotenţiar al Comunităţii Europene.
Drept urmare a acestei situaţii alarmante ne adresăm către fiecare dintre Dumneavoastră, indiferent dacă faceţi parte sau nu din organizaţiile membre-colective ale Uniunii Interregionale „Comunitatea Românescă din Ucraina” din regiunile Cernăuţi, Transcarpatia, Odesa, din oraşul Kiev sau din Republica Autonomă Crimeea, cu un apel de a Vă respecta obligaţiile de cetăţeni şi de a Vă apăra doar în mod paşnic drepturile acordate de Constituţia şi legislaţia în vigoare ale Ucrainei, în special, la aplicarea legislaţiei în vigoare privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv, a Legii cu privire la principiile politicii lingvistice de stat etc.
Vă  invităm să daţi dovadă de înţelepciune, de calm şi spirit pragmatic, de unitate-n cuget şi-n simţiri, de demnitate naţională – calităţi nobile care au caracterizat dintotdeauna Neamul nostru Românesc şi ne-au călăuzit prin diverse momente grele ale istoriei noastre, chemându-Vă a nu Vă implica în actele de violenţă ce au loc atât în oraşul Kiev, cât şi în unele regiuni ale Ucrainei.
Reamintim tuturor membrilor-colectivi ai Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina” că, în conformitate cu Statutul şi Regulamentul intern, nici un ONG membru-colectiv al UI CRU nu poate face declaraţii în numele întregii Comunităţi. În perioadele dintre Congrese şi şedinţele ordinare ale organelor de conducere ale UI CRU toţi membrii colectivi funcţionează în mod autonom şi pot face declaraţii doar în numele propriilor organizaţii. Totodată, ne adresăm conducătorilor ONG-urilor care fac parte din UI CRU cu rugămintea de a se abţine de la declaraţii sau solicitări nechibzuite care ar putea să aducă prejudicii Comunităţii Româneşti din Ucraina, indiferent din care parte ar veni ele.
Să nu uităm nici pentru o clipă că pacea şi liniştea, bunaînţelegere între oameni, indiferent de naţionalitatea lor, de orientările lor politice şi confesionale sau de limba lor maternă - sunt valori umane, care nu pot fi înlocuite cu nimic, că nici o ambiţie politică  de oricine ar fi ea promovată – de reprezentanţii puterii sau de cei aflaţi în opoziţie –  nu poate îndreptăţi vărsarea de sânge omenesc, intimidarea populaţiei, aducerea acesteia la pragul disperării.
În acelaşi timp ne adresam către Preşedintele, Guvernul, Parlamentul Ucrainei, precum şi către toate forţele politice parlamentare şi organizaţiile nonguvernamentale ucrainene cu rugămintea de a lua măsuri de stabilire a ordinii în ţară doar pe cale legală şi paşnică, doar la masa tratativelor, doar prin dialog social constructiv, doar prin folosirea mijloacelor politico-juridice, care corespund standardelor democratice europene.
Şi aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!


Ion Popescu, Preşedintele Consiliului Naţional
Vasile TĂRÂŢEANU, Preşedintele Senatului
Aurica BOJESCU, Secretar responsabil  

Mănăstirea Bănceni, 8 februarie 2014 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu