Pe data de 10 august la Cernău ți a fost inaugurat un
nou centru cultural-educativ "Universitatea Deschisă pentru
adulți", eveniment care a fost posibil datorită implementării unui
mini-proiect al Fundației "Resurse și inițiative publice", "Educație pentru schimbări" în cadrul proiectului "Înlocuim pereții cu ferestre
deschise" al DVV International și al ONG Centrul de Cercetare "Integrare
și Dezvoltare" cu susținerea Ministerul
de Externe al Germaniei.
Universitatea și-a început
activitatea cu expoziția "Fețe simpe ale unei istorii anevoiase",
care prezintă 27 de fotografii din arhivele familiare și ale arhivei Muzeului memorial
al lui Volodymyr Ivasyuk. Pe fotografii sunt prezentați oameni, ale căror vieți sunt
strâns legate de ținutul nostru. Expoziția este dedicată bucovinenilor,
care, în ciuda tuturor frămîntărilor politice și militare din secolul XX, au reușit să păstreze
dragostea față de pământul lor natal, toleranța lor față de alții, de obiceiurile,
tradițiile și cultura lor specifică. Au reușt nu numai să-și păstreze
existența, dar și să împărtășască din experiența, înțelepciunea sa atât
contepporanilor, cât și urmașilor săi prin activitate, comunicare,
creație.
Expoziția prezintă
fotografii ale unor persoane necunoscute publicului larg, care au trecut prin
război, reforme, tulburări politice, a căror soartă este un fel de reflectare a
soartei Bucovinei din ultimele secole. Nu este oare semnificativă calea de viață
a Aniței Nandriș-Cudla,
a unei țărance bucovinene simple, reprimată de către autoritățile
sovietice și deportată în Siberia? In ciuda foametei, frigului, condițiilor inumane de lucru,
ea s-a întors în Bucovina sa natală și a scris o carte de amintiri "20 de
ani în Siberia".
Nu a fost simplă nici viața celebrului compozitor
bucovinean Joseph Elhiser.
În timpul celui de-al doilea război mondial el a
fost trimis într-un lagăr de concentrare în satul Marianivca regiunea Vinița, unde a reușit să supraviețuiască doar datorită capacității lui de a picta
icoane pentru populația locală. În anul 1944 sa întors cu familia în Bucovina,
unde a absolvit studii generale și superiore. Astăzi numele lui Joseph Elhisera
este cunoscut în toată lumea. El este laureat al medaliei de aur a UNESCO, cu titlul
de "Nume de aur al culturii
mondiale" și a altor decorații.
Totodată, cea mai mare
decorație, care a primit-o în viața ei
Magdalena Kolotylyuk este amintirea
recunoscătoare a ucrainenilori, cu care omagiază geniul compozitorului Volodymyr Ivasiuk.
Magdalena (sau Milea, cum o numea în copilărie Volodymyr), de la vărsta lui de
două luni i-a fost dădacă. Anume de la ea el știa sute de povești (pe care de multe ori
era nevoită să le inventeze ea singură) și cântece, deși ea avea doar trei
clase de școală românească.
Bucovina a fost
întotdeauna renumită prin toleranța sa. Dar oare poate fi altfel înt-un ținut
cu oameni atât de diferiți și atât de minunați?
Natalia Nechaeva-Yuriychuk
(TRADUCERE de Serhii Hakman )
Fotografiile sunt oferite de către biblioteca regională
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu